Gigi Becali, propunere pentru Cătălin Moroșanu. „Mi se ridicau figurile la cap mai repede decât prevedea legea!”

Gigi Becali (61 de ani), patronul echipei FCSB, a dorit să colaboreze cu Cătălin Moroșanu, unul dintre cei mai cunoscuți luptători de K1 din România, și i-a făcut o propunere sportivului.

Luptătorul de K1 a dezvăluit recent că Gigi Becali i-a propus în 2008 să fie bodyguardul lui, dar a fost influențat de antrenorul său din acea perioadă ca să nu accepte propunerea latifundiarului din Pipera.

Gigi Becali, propunere pentru Cătălin Moroșanu

„Am fost atenţionat de antrenorul meu: ‘te duci acolo la Gigi Becali, o să dai de şmecherie, o să ai maşină, o să ai casă, lumea o să zică mamă, cine-i ăla?’. Mi se ridicau figurile la cap mai repede decât prevedea legea”, a spus Cătălin Moroşanu, conform Digi Sport.

Cătălin Zmărăndescu a fost închis din cauza lui Gigi Becali

Dacă ar fi acceptat să colaboreze cu Gigi Becali, Cătălin Moroșanu nu ar fi fost primul luptător de K1 care lucra pentru latifundiarul din Pipera. Cătălin Zmărăndescu a fost angajat de Gigi Becali în 1998, iar colaborarea cu patronul FCSB-ului nu s-a încheiat tocmai bine pentru sportiv,

În 2009, atunci când mașina lui Gigi Becali a fost furată, Cătălin Zmărăndescu a fost implicat în recuperarea acesteia și a stat în arest preventiv 29 de zile alături de Ștefan Dediu și Nicolae Dumitrașcu.

Cum a ajuns Cătălin Zmărăndescu să lucreze pentru Gigi Becali

„Am ajuns să fiu bodyguard după o competiţie sportivă în care am avut meci cu unul dintre bodyguarzii dânsului, în K 1. L-am bătut foarte bine, iar după meci a intrat ca fulgerul în vestiar. Mi-a zis aşa: ‘Băi, băiete, tu de mâine lucrezi pentru mine’. Nici n-am apucat să reacţionez. Şi, de atunci, am lucrat împreună”, a povestit Zmărăndescu, conform Digi Sport.

 

Publicat: 06 06. 2020, 11:40