Gigi Becali răspunde dur comunicatului CSA, îl contrazice pe Talpan, vrea să schimbe numele echipei și a găsit deja câteva denumiri: „O să îi spunem Tracia”

La câteva ore după ce Clubul Sportiv al Armatei Steaua, prin Florin Talpan, a cerut retrogradarea echipei lui Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor a dat replica.

Pentru Becali, echipa pe care o patronează nu avea nevoie de acordul Armatei, pentru că este o entitate cu totul și cu totul diferită, încă dinainte să ajungă pe mâinile lui, Viorel Păunescu fiind cel care a despărțit echipa de fotbal de Armată. Patronul Stelei a plusat, într-o intervenție la Digi Sport care aduce aminte de interminabilele discuții telefonice de dinainte să înfunde pușcăria, anunțându-l pe Gheorghe Boroi că este gata să cedeze echipa către CSA și că va schimba numele. A găsit și câteva variante, precum „Tracia” sau „Soarele București”.

„Eu spun așa: când s-a inființat asociația lui Păunescu, nu mai avea treabă cu Armata, fiindcă avea un Consiliu de Administrație al ei, membri ai ei, era entitate separată. Nu mai trebuia să ceară aprobare de la Armată. Nicio lege nu cere asta și cereai aprobarea de pomană, că era separată.”Nu spune nimeni că nu putem folosi numele Steaua, ci să se desființeze marca: reprezentarea grafică și numele. Numele nostru este la Registrul Comerțului: Steaua București. L-am folosit cu aprobarea Ministerului Apărării, apoi prin statut și hotărâre judecătorească, am preluat și spus că se va numi Steaua București. Este în acte! Echipa nu avea nimic împrumutat, s-a preluat toată echipa, cu toate bunurile, printr-un protocol, fiindcă Armata nu mai avea voie să facă fotbal. Nu te poți confunda cu ei, fiindcă prin lege ei nu pot face fotbal profesionist. Atunci, cum să ne confundăm cu ei? Ei și-ar face echipă să joace între unitățile militare”, a spus Becali la emisiunea „Digi Sport Special”.


Întrebat despre noul nume al echipei, omul de afaceri a spus că dorește ca formația pe care o patronează să aibă un nume românesc, găsind pe loc câteva variante: „O să îi schimb și numele. Nu-i mai spunem nici Steaua, îi spunem Tracia, un nume românesc, normal. Sau Dacia, sau Soarele București. O să le sară lumea în cap. Nu e problemă, poți să îi schimbi numele și de 10 ori. Așa a făcut și Astra, din Astra Ploiești în Astra Giurgiu. Dacă nu ajung în Liga Campionilor, le-o dau lor. Îi schimb numele și le-o dau lor, cu tot cu palmares, cu nume, tot”, apoi a continuat tirul la adresa lui Boroi: „Eu l-am sunat pe Boroi, dar nu răspunde. Vreau să îi spun: ‘Măi, domnul Boroi, pentru ce stau să mă cert? Eu vreau viață liniștită. Ia zi, mă, ce vrei? Vrei să schimbăm numele? Hai să schimbăm numele și gata. Hai să semnăm un contract, să terminăm bâlciul și gata, ce mai vrei altceva?’ După aia o să vină cu altele și altele”, a completat Becali.

Publicat: 18 11. 2015, 22:01
Actualizat: 18 11. 2015, 22:02