Mihai Stoica, managerul general al clubului FCSB, a anunțat că antrenorul Toni Petrea și patronul Gigi Becali au ajuns la un acord verbal pentru sezonul viitor.
După ce a ratat titlul și în acest sezon, în favoarea lui CFR Cluj, Toni Petrea va primi însă credit în continuare din partea patronului Gigi Becali, dar și din partea suporterilor.
Pentru că a învins-o pe CFR Cluj în ultima etapă din acest sezon, Gigi Becali a considerat că FCSB este „campioana morală” a României, după ce s-a încurcat cu FC Voluntari în urma unui gol marcat de către ilfoveni din ofsaid.
După ce suporterii lui FCSB și-au exprimat susținerea pentru Toni Petrea, Mihai Stoica a anunțat că antrenorul a ajuns la un acord verbal cu patronul Gigi Becali și acesta va continua pe banca tehnică a roș-albaștrilor și în sezonul viitor.
„Discuțiile s-au purtat între Toni și Gigi. Nu s-au întâlnit, Toni e în vacanță. Când se întoarce, semnează, nu sunt probleme. Da, este un acord verbal între patron și Toni. Eu discut cu Toni aproape zilnic, acum vreau să-l lase în pace să stea cu familia. Clar, el va fi! Nu vor fi surprize”, a spus Mihai Stoica, la Orange Sport.
„Am fost special la baza din Berceni. Direct la biroul lui Toni Petrea. Era în ședință cu un fotbalist și am așteptat pe hol. Când am intrat, a rămas surprins. I-am spus: Dacă e adevărat că ai acceptat să semnezi cu noi pentru jucători, acum trebuie să rămâi pentru suporteri. Nu ne poți refuza. Ai susținerea noastră și îți cerem să rămâi. Dacă nu rămâi, să nu te mai întorci vreodată, pentru că nu te vom mai susține. Evident că a rămas mult timp înmărmurit, surprins, mirat. Primul gest al lui însă a fost să dea mâna cu mine și să mă îmbrățișeze. A spus: Voi continua, da, rămân. Suntem mai hotărâți ca niciodată să-l susținem pe el și pe jucători, pe toți. Acum arătăm cine e Steaua, cum îi spunem noi acestei echipe care nu a retrogradat vreodată” – Gheorghe Mustață, liderul galeriei lui FCSB
„Am fost special la baza din Berceni. Direct la biroul lui Toni Petrea. Era în ședință cu un fotbalist și am așteptat pe hol. Când am intrat, a rămas surprins. I-am spus: Dacă e adevărat că ai acceptat să semnezi cu noi pentru jucători, acum trebuie să rămâi pentru suporteri. Nu ne poți refuza. Ai susținerea noastră și îți cerem să rămâi. Dacă nu rămâi, să nu te mai întorci vreodată, pentru că nu te vom mai susține. Evident că a rămas mult timp înmărmurit, surprins, mirat.
Primul gest al lui însă a fost să dea mâna cu mine și să mă îmbrățișeze. A spus: Voi continua, da, rămân. Suntem mai hotărâți ca niciodată să-l susținem pe el și pe jucători, pe toți. Acum arătăm cine e Steaua, cum îi spunem noi acestei echipe care nu a retrogradat vreodată” – Gheorghe Mustață, liderul galeriei lui FCSB
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER