Gigi Becali vrea să îi ajute pe fotbaliștii din Liga 1 care nu sunt plătiți și e de acord să accepte ca LPF și FRF să blocheze o parte din drepturile TV.
Dinu Gheorghe a făcut o propunere interesantă în cadrul emisiunii ProSport LIVE prin care jucătorii care evoluează la formații cu probleme financiare să nu mai stea cu teamă că nu își vor mai primi banii.
Fostul președinte al lui Dinamo și Rapid cere ca FRF să blocheze o bună parte din banii pe care echipele din Liga 1 trebuie să îi încaseze pentru drepturile TV, toate acestea ca jucătorii să fie plătiți dacă apar probleme financiare în timpul campionatului.
Întrebat dacă ar fi de acord ca banii din drepturile TV să fie blocați de Federația Română de Fotbal, Gigi Becali s-a arătat deschis să renunțe la acea sumă și a explicat de ce.
„Să facă ce vor că eu oricum dau salariile din banii mei fără niciun fel de problemă. Pentru bine și pentru dreptate și pentru că jucătorii să își ia salariile eu sunt de acord. Pe mine nu mă avantajează și nici nu mă dezavantajează”, a spus Gigi Becali, patronul formației FCSB, la Digi Sport.
„Dacă înțeleg că trebuie ca drepturile TV să rămână la Ligă ca apoi să ajungă la jucătorii care își cer drepturile… Totul stă la mâna președintelui FRF. Burleanu poate să pună clauza asta în protocol. Liga să rămână 60% din drepturile TV pentru jucători.
Cluburile vor fi nevoite să plătească jucătorii pentru că nu vor mai putea să gestioneze banii din drepturile TV după bunul plac. Unor cluburi nu o să le convină și nu o să voteze asta. O să voteze echipele care nu au niciun interes. Poate să le mai ceară o garanție cluburilor și dacă nu execută, atunci să le ia banii”, a spus Dinu Gheorghe pentru ProSport LIVE.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER