Gigi Becali și-a săpat propria echipă? A vândut 2 jucători, iar apoi a demis antrenorul. Dezvăluirea care încinge spiritele
Bogdan Andone s-a despărțit de FCSB, iar acum începe să vorbească despre problemele pe care le-a întâmpinat acolo. Antrenorul spune că un motiv pentru care nu a avut succes la vicecampioană a fost strategia de transferuri din vară.
Cele mai mari probleme au fost în apărare, acolo de unde au plecat doi fundași laterali, Romario Benzar și Junior Morais. Bogdan Andone a fost nevoit să improvizeze și în zonele respective s-a văzut obligat, în anumite meciuri, să joace cu mijlocași centrali. „Benzar și Morais au fost pierderi mari, fundaș stânga n-am mai avut deloc. După ce s-a accidentat Hora n-am mai avut nici atacant, a jucat Tănase vârf deși nu-i place, nu se simte deloc bine pe acel post. În vară am cerut un atacant, însă patronul mi-a transmis și în public să-mi pun pofta-n cui.
Propuseserăm eu și MM încă un atacant, avea un gol la două meciuri în prima ligă din Franța. Pe urmă a venit Gikiewicz, despre al cărui transfer eu nici n-am știut”, a spus Bogdan Andone pentru gsp.ro.
Bogdan Andone pleacă de la FCSB după șapte jocuri oficiale. Omul care a condus pregătirea de vară a înregistrat patru victorii, o remiză și două înfrângeri. Iată rezultatele FCSB-ului în era 4-3-3:
- FCSB – Milsami Orhei 2-0
- FCSB – Hermannstadt 4-3
- Milsami Orhei – FCSB 1-2
- Sepsi – FCSB 0-0
- Alashkert – FCSB 0-3
- FCSB – FC Botoșani 2-0
- FCSB – Alashkert 2-3
Ca jucător, Bogdan Andone a evoluat pentru Corvinul Hunedoara, Sportul Studențesc (în două rânduri), FC Brașov, Rapid (în două rânduri), Farul (în două rânduri), Oțelul, Ferencvaros, Apollon Limassol, Alki Larnaca și Ermis Aradippou. Ultima dată a jucat la Farul, în sezonul 2009-2010. A câștigat trei trofee în Giulești: titlul, Cupa și Supercupa, între 1998 și 1999.