Gigi Becali și Arpad Paszkany sar cu banii!

Înaintea meciului cu CFR Cluj, problemele cu care se confruntă steliștii sunt și cele legate de bani.

Conform Regulamentului de Ordine Interioară al roș-albaștrilor, jucătorii Stelei au stipulată o primă specială pentru partidele contra echipelor CFR Cluj, Dinamo și Rapid, care se adaugă la cea privitoare la pachetul de patru jocuri consecutive. Prin urmare, deși Gigi Becali a declarat ieri că intenționează să le ofere fotbaliștilor ca stimulent înaintea confruntării de mâine 5.000 de euro, jucătorii spun că ar trebui să încaseze 10.000 de euro la victorie cu CFR, așa cum este prevăzut în Regulament.

„Fotbaliștii se gândesc numai la bani, credeți că le stă lor mintea la glorie? E posibil să mă duc înainte de meci și să le mai dau vreo 5.000, peste cei 12.000 la patru meciuri câștigate”, a spus Becali. În realitate, elevii lui Lăcătuș vor avea o primă pentru pachetul de patru meciuri, în valoare de 10.000 de euro, pentru că au înregistrat un egal la Bistrița în ultimele patru partide.

Nu au primit banii pentru intrarea în Ligă!

Fotbaliștii Stelei așteaptă să primească și bonusul promis pentru calificarea în grupele Ligii, bani care nu au sosit până acum. Astfel, finanțatorul din Ghencea a declarat că jucătorii săi vor încasa o primă de obiectiv de 120.000 de euro pentru fiecare titular, iar pentru restul echipei o recompensă cuprinsă între 60.000 și 80.000 de euro.

"Pentru victorie vor primi 500 de milioane de lei vechi. Dacă vor face egal, nu le vom da niciun ban" – Iuliu Mureșan, președinte CFR Cluj

Publicat: 25 09. 2008, 08:05
Actualizat: 25 09. 2008, 09:49