Gigi Becali și Iancu au negociat astăzi pentru Costel Pantilimon și Bourceanu!** Prețurile jucătorilor și cum s-au terminat discuțiile!
Gigi Becali și Marian Iancu au negociat astăzi transferurile lui
Bourceanu și Pantilimon. Primul este văzut o varinată foarte bună
pentru mijlocul lui Roni Levi, în vreme ce Pantilimon ar veni în
locul lui Tătărușanu, dacă Steaua îl vinde la Napoli, de unde are
ofertă. Negocierile pentru mijlocaș au picat însă pentru 100.000 de
euro, dar patronul Stelei spune că va insista în continuare.
„Astăzi am vorbit cu Iancu și am întrebat de Pantilimon
și Bourceanu. Eu i-am dat pe Bourceanu 600.000 de euro, el mi-a
cerut 800.000 de euro, dar apoi l-a lăsat la 700.000 de
euro.
El mi-a zis că pot să plătesc în tranșe, eu i-am zis că
îi dau pe toți. Eu dacă am bani, de ce să plătesc în tranșe? Dar nu
ne-am înțeles pentru 100.000 de euro.
Eu i-am zis: „Mariane, m-ai păcălit prea mult, acum
trebuie să lași și tu de la tine”. Pe Pantilimon mi-a cerut 2.5
milioane de euro. Eu i-am zis că e prea mult. El a auzit de oferta
pentru Tătărușanu, dar Tătărușanu e mai bun.
Pantilimon e prima variantă dacă pleacă Tătărușanu, dar
eu nu nu dau banii ăștia pe Pantilimon, ce iau pe mere dau pe pere?
Ce iau pe mere vreau să dau pe pere și să-mi mai rămână și mie
ceva
Pe mine mă interesează acum doar Bourceanu, mă înțeleg
eu cu Marian Iancu. Așa că nu mă interesează dacă retrogradează
Poli sau nu”, a declarat Gigi Becali la Sport.ro