Gigi Becali și Mihai Rotaru se pregătesc de o super-afacere. Oltenii vor să-l cumpere pe Adrian Petre de la FCSB. Care este prețul atacantului

Adrian Petre își poate relansa cariera la una dintre rivalele FCSB-ului. CS Universitatea Craiova vrea să-l cumpere pe atacantul intrat în dizgrația lui Gigi Becali. Presa din Oltenia anunță că afacerea se poate realiza pentru 300.000 de euro

Sunt șanse mari ca Adrian Petre să plece de la FCSB chiar din această vară, după mai puțin de șase luni în tricoul roș-albastru. A marcat  doar două goluri, unul în campionat și unul în Cupa României, și este supărat că în ultimele partide a fost schimbat la pauză. „De ce tot faceți asta?”, l-a întrebat fotbalistul, în lacrimi, pe „secundul” Thomas Neubert în timpul partidei cu Gaz Metan Mediaș.

La duelul cu CFR Cluj nu a jucat niciun minut, deși Toni Petrea a băgat în teren fotbaliști care nu au prins multe minute în acest campionat, dar și mulți copii. Gigi Becali a spus de mai multe ori că nu este mulțumit de atacantul său și este gata să-l vândă. I-a adus chiar și rivali. Sergiu Buș a fost prezentat cu mare fast la palat, iar între timp a fost adus și Alexandru Buziuc.

„Ce putem să facem cu Petre? Mai avem contract cu el. M-a sunat impresarul și m-a întrebat cât vreau pe Petre, i-am zis că vreau 300.000.

Eu am dat 500.000 și îl dau cu 300.000. O să dau banii pe el într-o săptămână sau două. Ce să facem? Trebuie să dăm banii pe el”, a patronul FCSB la Digi Sport.

Adrian Petre, curtat de cele două rivale din Craiova

Jurnaliștii de la 3minute.net susțin că una dintre echipele interesate de transfer este CS Universitatea Craiova. Mihai Rotaru caută de mult un atacant care să-l poată ajuta pe Elvir Koljic, iar banii nu sunt o problemă. Clubul oltean poate plăti fără probleme această sumă de 300.000 de euro.

Rămâne de văzut care va fi situația. Danezii de Esbjerg susțin că nu și-au primit banii pentru transferul jucătorului și se duc în instanță.

Ziariștii din Oltenia susțin că de Adrian Petre s-ar fi interesat și Adrian Mititelu. Patronul echipei din Liga 2 și își dorește un lot tare pentru că își dorește promovarea încă din primul an.

Publicat: 03 08. 2020, 17:05
Actualizat: 03 08. 2020, 22:13