Gigi Becali știe care e planul englezilor: „Vor să îl ia pe Florinel Coman să îl vândă cu 200 de milioane de euro”
Gigi Becali a vorbit despre posibilul transfer al lui Florinel Coman în Premier League, la Crystal Palace, și susține că englezii văd o afacere în această mutare care le-ar putea aduce, susține patronul FCSB, 200 de milioane de euro.
Finanțatorul roș-albaștrilor susține că nu a discutat cu impresarul lui Florinel Coman, Giovanni Becali, și nu știe despre o posibilă ofertă de la Crystal Palace.
Gigi Becali vrea 15 milioane de euro pentru Florinel Coman
Totuși, Gigi Becali este convins că nu este vorba despre 12 milioane de euro, ci de lire, patronul anunțând faptul că nu vrea să îl vândă pe Florinel Coman sub 15 milioane de euro.
„Eu nu am vorbit cu el (n.r. cu Giovanni Becali), eu de la voi am auzit. Dacă era, vă spuneam. E vorba despre 12 milioane de lire, care înseamnă mai mult decât 12 milioane de euro. Eu am zis că nu îl dau sub 15 milioane de euro. Nu vreau să vorbesc ceva ce nu știu, nu am vorbit cu Giovanni. Ultima dată, mi-a spus că nu îmi mai spune toate informațiile, îmi spune când e făcută. I-am dat împuternicire și pentru alți jucători. Și a spus că de ce să-mi mai spună din prima, că eu mă razgandesc mereu”, a spus Gigi Becali, la Pro X.
„Englezii vor să îl vândă cu 200 de milioane de euro”
Patronul echipei FCSB crede că englezii privesc aducerea lui Florinel Coman în perspectiva unui posibil transfer pe o sumă mult mai mare decât cea pe care ar fi dispuși să o achite roș-albaștrilor.
„Eu cred că specialiștii dacă văd un jucător își dau seama de el. Eu cred că ei mizează și pe calitățile lui Florinel, cu pregătire de Premier League, să îl ia să îl vândă cu 200 de milioane. Pot să facă asta, are 22 de ani, el nu are încă minte bărbătească, el nu are vechime încă în fotbal, are mintea lui copilărească”, a mai spus Gigi Becali.