Gigi Becali știe și scorul alegerilor de la LPF. „Nu am nimic de ascuns”

Cu o zi înaintea alegerilor de la LPF, Gigi Becali i-a scutit de emoții pe microbiștii români și a anunțat că Gino Iorgulescu „nu are cum să piardă”. Mai mult, finanțatorul FCSB, club care-l va vota pe fostul fundaș, s-a încumetat să ofere și două posibile scoruri: 10-4 sau 12-2.

„Gino câștigă cu 10-4 sau cu 12-2. Oricum, nu are cum să piardă alegerile. Noi îl votăm pe Gino, nu am nimic de ascuns”, le-a spus Becali jurnaliștilor, înainte să-și urmărească la lucru echipa în FCSB – ACS Poli Timișoara.

De altfel, finanțatorul vicecampioanei era sigur de victoria lui Gino Iorgulescu încă din urmă cu câteva zile. Întrebat atunci pe cine va vota clubul pe care-l conduce, omul de afaceri a anunțat că Iorgulescu va primi votul său pentru că „M-a ajutat în tinerețe și nu pot trece cu vederea”.

Luni, de la ora 11:00, cele 14 cluburi din Liga 1 își vor trimite reprezentanții la scrutinul care-i va pune față în față pe Gino Iorgulescu, actualul președinte al LPF, și Sorin Drăgoi, președintele lui ACS Poli Timișoara.

Publicat: 22 10. 2017, 21:18
Actualizat: 22 10. 2017, 21:42