Gigi Becali, finanțatorul clubului FCSB, a vorbit în exclusivitate pentru ProSport despre situația căpitanului Florin Tănase (26 de ani), care speră la un transfer în străinătate.
Florin Tănase are o ofertă concretă de la New York City FC, însă patronul Gigi Becali nu are de gând să renunțe la bani.
Americanii i-au oferit lui Gigi Becali 4.8 milioane de euro în schimbul căpitanului de la FCSB, însă patronul nu vrea sub nicio formă să îl vândă pentru o sumă mai mică de cinci milioane de euro.
Mai mult decât atât, Gigi Becali nu a uitat faptul că Florin Tănase a refuzat să își prelungească înțelegerea cu FCSB și îi bate obrazul fotbalistului său.
De asemenea, patronul lui FCSB are de gând să schimbe „foaia” și să întocmească contracte mai profitabile pentru clubul său.
„Cu Tănase încă nu am rezolvat nimic. Nu o să stau să mă rog de el, dar nici nu o să scad din preț. Însă nu voi mai ajunge așa cu jucătorii. Știu eu ce voi face de acum și cu contractele, dar și cum voi proceda ca să fie bine și pentru mine. Că nea Gigi e bun cu jucătorii, iar când să câștige și nea Gigi uite ce face nenea Tănase”, a spus Gigi Becali, în exclusivitate pentru ProSport.
Florin Tănase mai are contract cu FCSB până în vara anului 2023. La momentul actual, căpitanul roș-albaștrilor este golgheterul Ligii 1, cu 16 reușite în acest sezon, fiind urmat de Dennis Man, cu 14 reușite, acesta transferat însă la Parma, în Italia. Pe locul 3 în topul marcatorilor este Hamidou Keyta, de la FC Botoșani, cu 13 goluri marcate.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER