Gigi Becali taie în carne vie! A trecut în șomaj tehnic un titular de bază: „Nu negociez cu cine nu înțelege. Pac!” + 6 nume importante pleacă în vară

Patronul Stelei Gigi Becali aratand cu mana.

Gigi Becali nu mai ține cont de nimic în această perioadă în care e decretată situație de urgență în România din cauza pandemiei de coronavirus. Patronul FCSB tocmai l-a băgat în șomaj tehnic pe Bogdan Planic (28 de ani), care n-a acceptat înjumătățirea contractului la fel ca restul jucătorilor.

„Planic a trecut și el în șomaj tehnic și gata! Păi ce să fac? Șomaj tehnic. Dacă acceptă înjumătățirea salariului, o să plătim noi diferența. Ia o sumă din șomaj și completăm noi restul de bani. Ce să fac? Nu am zis că asta o fac? Asta e situația și trebuie să ne salvăm. Jucătorii trebuie să înțeleagă. Nu negociez cu cine nu înțelege. Pac!, șomaj tehnic și gata”, a declarat Gigi Becali la Pro X.

Planic rămâne liber de contract în vară

Astfel, numărul jucătorilor de la FCSB care au intrat în șomaj tehnic a ajuns la șase: Bogdan Planic, Cristi Bălgrădean, Adi Popa, Marko Momcilovici, Alexandru Stan și Harlem Gnohere. Șomajul pe care-l vor încasa va fi în valoare de 2.340 de lei pe lună. De altfel, și restul jucătorilor vor pleca de la FCSB în perioada următoare.

Planic nu vrea scăderea salariului pentru că în vară va rămâne liber de contract și va avea dreptul să plece la o altă echipă.

  • 2.300.000 de euro e cota de piață a lui Planic, potrivit transfermarkt.de
Publicat: 02 04. 2020, 17:14
Actualizat: 02 04. 2020, 17:15