Președintele grupării Sporting Lokeren, Roger Lambrecht, a declarat că echipele care îl doresc pe atacantul israelian Omer Golan, printre care și FC Steaua, vor trebui să achite un preț consistent pentru a-l achiziționa, informează Het Nieuwsblad.
"Omer Golan este un fotbalist important pentru noi. Recunosc că nu mă așteptam să fie un fotbalist atât de eficient. Dacă va juca la fel în continuare, va fi un fotbalist și mai interesant. Este adevărat că sunt câteva cluburi interesate de el, dar nu-l vom vinde cu un preț scăzut. Dacă primim o ofertă serioasă și interesantă, atunci vom lua în calcul cedarea sa", a spus Lambrecht.
Presa belgiană scrie că echipa care îl dorește cel mai tare pe Golan este Steaua București.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER