Gigi Becali va ÎNNEBUNI: jucătorii sunt la pământ!** Reacția INCREDIBILĂ‚ a steliștilor când au aflat prima pentru TITLU
Deși mai e aproape o săptămână până la derby-ul cu Dinamo, Gigi Becali a început deja să-i monteze pe jucători din punct de vedere psihic. Și ce argument mai bun putea să aibă patronul Stelei decât banii? Trei victorii în ceea ce a mai rămas din turul Ligii I valorează, pe lângă nouă puncte, și 100.000 de euro pentru jucătorii Stelei.
Totuși, prima anunțată de patron va fi plătită doar dacă roș-albaștrii reușesc să recupereze distanța față de Dinamo și câștigă campionatul. În această situație, alți 100.000 de euro vor intra în conturile fotbaliștilor. Deși este vorba despre o sumă importantă, steliștii nu sunt entuziasmați de promisiune, șansele ca banii să ajungă la ei fiind foarte mici.
Vestea primelor uriașe nu a provocat mari emoții în vestiarul roș-albaștrilor. „E de apreciat că încearcă să ne motiveze, dar condițiile pe care le-a pus sunt imposibile. Putea să ne promită și câte un milion de euro, că tot nu aveam ce face ca să îi luăm banii. Chiar dacă batem în meciurile astea trei, tot e foarte greu să luăm campionatul”, sunt convinși jucătorii Stelei.
Aceștia au mai ratat în acest tur două ocazii de a-i lua banii lui Becali. Mai întâi, patronul le-a promis câte 10.000 de euro pentru victorii în meciurile cu Vaslui și Rapid, apoi alți 10.000 pentru pachetul Petrolul – Chiajna – Ceahlăul și Brașov. Înfrângerea neașteptată de sub Pietricica a anulat promisiunea.
200.000 de euro ar urma să primească steliștii dacă obțin 3 victorii în această iarnă și reușesc să ia titlul