Gigi Becali a reacționat după Adunarea Generală a LPF, ședință în care s-a discutat despre implementarea arbitrajului video la nivelul Ligii 1. În cazul în care nu vom avea curând VAR în prima ligă, patronul FCSB e dispus să retragă echipa de pe teren dacă va fi nedepretățit de vreo decizie a „centralului”.
Becali afirmă că Răzvan Burleanu, președintele FRF, e cel care poate debloca sistemul de arbitraj video. Cere ca măcar în meciurile din play-off, cele care ar putea decide campioana României, să existe VAR (Video Assistent Referee).
Totuși, Burleanu a anunțat că forul pe care-l reprezintă nu va aloca sumele pentru pregătirea arbitrilor, dacă Liga Profesionistă de Fotbal nu contribuie financiar.
„Dacă ăștia se vor certa ca șoarecele și pisica vom avea VAR peste 100 de ani. Cheia este la Burleanu. Să nu o mai arunce pe Gino. Vrem VAR măcar la meciurile tari din play-off. Voi ajuta și eu cu bani pentru aducerea VAR, dar Burleanu trebuie să ia taurul de coarne”, a spus Gigi Becali pentru ProSport.
„Dacă nu vom aduce VAR-ul în România, atunci arbitrii vor decide campioana, iar eu nu vreau să ajung la mâna lor. Să văd și eu acum ce a înțeles Burleanu după ședința asta de la LPF! Eu nu cred ca FRF nu mai are bani pentru VAR.
Au primit și ei bani de UEFA și FIFA. VAR-ul trebuie să devină o prioritate pentru Burleanu și FRF. Nu vreau să transformăm campionatul într-un circ prin scoaterea echipelor de pe teren, dar daca eu simt că sunt furat așa voi face”, a mai declarat Becali.
Implementarea VAR din punct de vedere tehnic a fost preluată de către compania care deține drepturile TV pentru Liga 1, iar FRF ar trebui să achite fondurile necesare pentru instruirea „fluierașilor”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER