Gigi Becali, vizitat în pușcărie de Dan Puric: „Ăsta toată viața stă cu mine aici. Am înnebunit! Am crezut că zice de mine” + De ce nu merge patronul FCSB la teatru: „Mi-a zis clar”

Dan Puric este actor, eseist, autor, regizor de teatru și unul dintre cei mai cunoscuți speakeri motivaţionali din România. Acum, omul de cultură a vorbit despre relația sa cu Gigi Becali și a dezvăluit că-l apreciază pe finanțatorul FCSB, cel care face numeroase donații.

Mai mult, Puric l-a vizitat pe patronul vicecampioanei și în închisoare, pe vremea în care latifundiarul era după gratii în dosarul schimbului de terenuri cu Ministerul Aparării, omul de afaceri având și condamnări în dosarul „Valiza” și în cel al sechestrării celor care i-au furat mașina.

„Gigi este admirabil! Așa cum este el. M-am certat cu el pentru că este expansiv și incontrolabil. Are un suflet de aur omul ăsta. Ultima dată am făcut o conferință ca să ajut o fată care era oarbă. Am strâns 6.000 de euro, biserica vreo 4.000. Și i-am dat un telefon. „Băi Gigi, te rog din suflet, are nevoie de celule stem”. Și mi-a dat 11.000 de euro, deși avea averea sechestrată și îl urmăresc haimanelele astea. El a făcut mănăstiri. Numai eu știu câte pensionare a ajutat!”, a spus Puric în emisiunea „Prietenii lui Ovidiu”.

Apoi, a detaliat: „Acum, de curând, a murit o somitate a științei românești. Găinarii ăștia de la televizor n-au zis nimic pentru că sunt ignoranți. În America sau Franța se făceau funeralii naționale. A murit Radu Iftimovici, cel mai mare istoric al medicinei. L-am sunat pe Gigi: „Am nevoie de 3.000 de euro pentru o carte”. „Eu nu citesc!”. „O citesc eu Gigi!”. Mi-a dat banii și o să iasă cartea. A făcut gesturi extraordinare. Eu pe omul ăsta îl admir pentru că a ajutat oameni sărmani. Este mai liber, mai slobod la gură și face gafe. Dar pe om trebuie să-l iubești pentru gesturile lui!”.

Gigi Becali, vizitat în pușcărie de Dan Puric

Dan Puric l-a vizitat pe Gigi Becali în pușcărie. „Da, domnule. Și m-a primit! Am ținut un discurs la pușcăriași. După m-au controlat, zice unu’: ‘Să trăiți, maestre! Noi vă respectăm, dar aveți două minute să stați cu deținutul Becali’. Era un polițist mai tâmpit. ‘Gigi, repede că avem doar două minute’. ‘Cine ți-a zis, mă? Ăsta toată viața stă cu mine aici. E prietenul meu!’. Eu am înnebunit! Am crezut că zice de mine. El avea cărți, icoane. Era universul lui… Eu judec omul după fapte, după roadele lui. Câți oameni au averea lui Gigi și nu dau nimic? Câți? E țara plină de securiști cu bani! Niște nenorociți care nu dau nimic”, a explicat regizorul pentru sursa citată.

De ce nu merge Becali la teatru

Gigi Becali a refuzat invitația la teatru. „L-am invitat și la teatru, și mi-a zis: ‘Dane, eu nu vin că nu mă pricep’. Mi-a zis clar, scurt, onest! Alții vin și scriu cronici de teatru. Niște derbedei! Când te-apuci să scrii mai bine zici așa: ‘Am terminat Institutul de Teatru, nu mă pricep, sunt oligofren!’. Gigi a zis: ‘Sunt incompetent!’. Pune-mă pe mine să antrenez echipa de fotbal la Steaua… Iartă-mă, dar nu știu. ‘Domnu’ Puric, puteți să gestionați Institutul de Fizică Atomică?’. Dacă sunt cretin și fac parte din Guvernele României zic, da! Dar eu zic: ‘Nu pot, nu e competența mea!'”, a încheiat Dan Puric.

Publicat: 27 02. 2020, 08:27
Actualizat: 27 02. 2020, 08:37