Gigi către MM:** „Michele, de ce te-ai luat de Argăseală?”
Gigi Becali a ținut să-l tragă la răspundere pe Mihai Stoica după ce a aflat că managerul Unirii Urziceni l-a contrat dur pe Valeriu Argăseală în perioada în care finațatorul Stelei se afla în arest.
“Băi Michele, așa ții mă tată la noi? De ce te-ai luat, mă, de Vali Argăseală, cât eram eu în arest? Păi tu trebuia să fi lângă ei cu un sfat, cu ceva, nu să le dai în cap când ai văzut că erau și ei căzuți. Trebuia să-l suni și tu pe Sorin Ghionea, pe băieții pe care îi ai mai apropiați de tine de la Steaua, să-i încurajezi. E frumos, Michele, tată, ce ai făcut tu? Nu mă așteptam”, a spus Gigi Becali la gsptv.
Mihai Stoica a ținut să-i răspundă și el lui Gigi Becali: “Gigi, tu știi că eu nu mai sunt la Steaua de doi ani de zile? Cu ce drept să mă mai implic eu la Steaua? Pe mine mă interesează doar Unirea Urziceni. Ce treabă mai am eu cu voi? Acum activez la altă echipă! Referitor la Argăseală, să știi că el m-a supărat cu ceva, iar eu nu am vrut să-I rămân dator“, a încheiat Mihai Stoica.