Gigi către Stoichiță: **”Dacă găsești mașina și hoții, ai grijă ce faci, să nu ajungi cumva la pușcărie”

Aflat la Constanța, la meciul echipei secunde a Stelei cu
Săgeata Stejarul, Mihai Stoichiță a pățit-o la fel ca Gigi Becali:
a fost prădat de hoți și a rămas fără BMW-ul X6 de 58.000 de euro.
Poliția l-a anunțat că mașina a fost recuperată, dar s-a dovedit că
nu era vorba de mașina antrenorului stelist!

Patronul din Ghencea vede în situația lui Stoichiță posibile
asemănări cu situația din cauza căreia a ajuns el însuși la
închisoare. Latifundiarul a aflat că mașina tehnicianului stelist a
fost furată azi și l-a atenționat să aibă grijă cum procedează în
caz că găsește hoții înaintea Poliției.

„Am văzut și eu că i-au furat unii mașina lui Stoichiță.
Dacă găsește mașina și hoții, îl atenționez să le dea tort cu multă
frișcă și să știe ce să facă apoi. Stoichiță să fie atent să nu
ajungă la pușcărie, dacă face vreo prostie”
, a spus
Becali.

Publicat: 11 11. 2009, 21:58
Actualizat: 11 11. 2009, 22:47