Deși nu poate merge pe stadioane, fiind reținut în arest, Gigi Becali rămâne o figură marcantă pe arenele din România. Mai ales la tribuna VIP, unde principalul subiect de discuție la derby-ul Dinamo – Rapid a fost cazul patronului stelist. Acționarii „câinilor”, Cristi Borcea și Vasile Turcu, au și avut de la cine să obțină informații și noutăți despre latifundiarul din Pipera. Verii lui Gigi Becali, Ioan și Victor, fețe obișnuite la meciurile roș-albilor, au fost întrebați chiar și pe parcursul meciului despre problemele finanțatorului din Ghencea.
După ce au declarat public că sunt de partea lui Gigi în acest caz, pe care îl consideră o victimă, șefii lui Dinamo le-au spus celor doi impresari să îi transmită mesajele lor de susținere și omului de afaceri aflat în spatele gratiilor. Victor Becali este cel care merge mai des să-l vadă pe vărul său în arestul Poliției.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER