Cooptat de Gigi Becali în stafful administrativ al Stelei, Ionuț Luțu se pregătește intens să-și ia licența de antrenor și, între timp, recomandă roș-albaștrilor jucătorii cu care ar deveni invincibili.
„Tătărușanu – Dănănae, Gardoș, Burcă, Brandan – Nicoliță, D. Stoica, Răduț, Cristi Tănase – Fl. Costea și Dănciulescu. Cu echipa asta, aș câștiga sigur titlul”, afirmă cu tărie Luțu.
Relația cu Gigi Becali a devenit din ce în ce mai apropiată, ajungându-se chiar la stadiul în care mfostul mijlocaș i se adresează patronului cu apelative familiale.
„Îl ajut pe nea Gigi cu tot ce pot și la orice oră, dacă are nevoie de mine. Ne-am împrietenit cu mulți ani în urmă, atunci când jucam la Steaua. M-a simpatizat încă de pe atunci. Azi, îi spun „tată'” pentru că are grijă de mine. Acum vreo două luni, mi-a făcut cadou un Ford. Așa, că mă simpatizează…”, a povestit „Hagi-Luțu” pentru Adevărul.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER