Gigi îl avertizează pe Piți: „Să nu-i dea Mititelu un sms din ăla cu «incompatibil»”:)
Finanțatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, joi, că
tehnicianul Victor Pițurcă ar trebui să fie atent să nu primească
și el un sms din partea finanțatorului grupării Universitatea
Craiova, Adrian Mititelu, cu textul „incompatibil cu echipa”, ca și
predecesorul său, Aurel Țicleanu.
„O să vedem cum se va înțelege cu Mititelu. Să nu-i
trimită și lui un sms. Să nu-i dea un sms din ăla cu
«incompatibil»„, a spus Becali.
Gigi Becali este încântat de posibila venire la Universitatea
Craiova a lui Victor Pițurcă și se arată încrezător că în returul
Ligii I Steaua va învinge din nou gruparea „alb-albastră”.
„Pentru Steaua e bine. Pițurcă e un antrenor care va
întări Craiova și se va bate cu candidatele Stelei. Noi am jucat cu
ei, le-am luat trei puncte. Și, în retur, îi dăm și lui o
tocană”, a mai spus Becali.