Anthony da Silva este cel mai recent nume la care șefii Stelei s-au gândit pentru acoperi postul de fundaș dreapta, unul dintre punctele vulnerabile din echipa pregătită de Ilie Stan.
După ce transferul lui Dănănae a intrat în impas din cauza problemelor medicale pe care le are jucătorul, iar despre Ogăraru oficialii Stelei au declarat că e cam scump, „roș-albaștrii” s-au oprit la fostul căpitan al CFR-ului.
Însă postul de fundaș dreapta ar putea rămâne călcâiul lui Ahile și în retur, chiar dacă steliștii vor reuși să bată palma cu Tony. Fundașul în vârstă de 31 de ani este foarte departe de forma care îl făcuse om de bază la CFR
Cifrele din ultimele sezoane sunt dezastruoase pentru portughez. La Guimaraes, actuala sa echipă, Tony a jucat într-un singur meci în acest tur, pe 28 august, în înfrângerea cu Beira-Mar. De atunci, jucătorul născut în Franța și-a privit colegii doar de pe bancă sau din tribune, chiar dacă antrenorul s-a schimbat.
Nici în ultimul sezon petrecut la CFR, turul campionatului 2010-2011, n-a jucat prea mult, bifând doar nouă apariții. În retur Tony a semnat cu Guimaraes, unde a jucat un singur meci, în luna martie. Astfel, dacă transferul se va realiza, Ilie Stan ar avea din nou probleme cu un jucător nepregătit să ducă un meci, pe un post unde foarte multe soluții nu există.
11 partide a jucat în total Tony în ultimul sezon și jumătate, 9 pentru CFR și două pentru Guimaraes, în returul campionatului din Portugalia.
„Avem nevoie urgentă de un fundaș dreapta, mijlocal dreapta și un atacant”, Edi Iordănescu, la Sport.ro
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER