Gigi îl înțeapă din nou pe Piți:** „A dat afară toți specialiștii și a adus gloriile! Unul dintre ei venea numai beat la antrenamente”

Investițiile în centrele de copii și juniori au făcut pași
timizi în ultima perioadă în țara noastră.

Patronul Stelei a criticat politica de la centrele din cadrul
propriului club pentru faptul că de cinci ani niciun jucător nu a
făcut pasul către echipa mare, în schimb a fost nevoit să dea
600.000 de euro pentru transferul lui Gabi Matei de la
Pandurii.

Gigi Becali nu l-a iertat nici pe Victor Pițurcă, care la
sosirea sa pe banca Stelei a decis să aducă fostele glorii la
centrele de copii și junioi din cadrul clubului, dându-i afară pe
cei profesioniști aduși de Valeriu Argăseală.

„Investițiile în copii și juniori nu mi-au adus încă niciun
jucător pentru echipa mare. Plătesc foarte mulți bani acolo și eu
dau 600.000 de euro pe Gabi Matei. Argăseală a adus foarte mulți
specialiști, iar când a venit Pițurcă a adus fostele glorii și i-a
dat pe cei profesioniști afară. Unul dintre ei venea beat la
antrenamente, nu sunt obligat să dau bani ca să plătesc
antiperformanța și anticompetența.
„, a spus Gigi Becali la
gsptv.

Publicat: 01 02. 2011, 20:31
Actualizat: 01 02. 2011, 20:44