Gigi Becali e convins că are în lot un jucător pentru care Steaua poate primi mai mulți bani decât a luat pe Mirel Rădoi, în momentul transferului la Al Hilal, însă situația acestuia la Steaua e acum incertă, susține Fanatik.
Florin Gardoș e considerat de steliști cel mai promițător tănăr jucător de la prima echipă, iar meciurile bune făcute în sezonul trecul l-au propulsat spre echipa națională. Chiar și așa, conform sursei citate, fundașul l-a dezamăgit pe Levi în meciurile amicale din această vară și israelianul se gândește să-l lase pe banca de rezerve. Levi s-a supărat pe Gardoș în meciul Stelei cu brazilienii de la FC Comercial, scor 2-2, când fundașul a greșit la ambele goluri ale adversarilor. E motivul pentru care Levi se gândește să folosească un cuplu de stoperi din care să lipsească preferatul lui Becali.
„Gardoș e de perspectivă, dar trebuie să fie mai agresiv. I-am spus asta. Sper să înțeleagă”, Cosmin Olăroiu.
„Chiar mă deranjează când se tot spune că sunt omul patronului. AM fost băgat la mijloc fără să am vreo vină într-un conflict cu care nu am nicio legătură. Eu n-am comentat niciodată nici când am fost lăsat pe banca de rezerve și m-am pregătit tot timpul la fel de serios”, a declarat Gardoș pentru Fanatik.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER