Gigi îl vrea pe Ilie Dumitrescu, jucătorii pe Bergodi!** Cine poate salva Steaua?
Zilele lui Mihai Stoichiță la Steaua par numărate,
după ce acesta a pierdut atât susținerea patronului Gigi Becali,
cât și pe cea a jucătorilor.
Seria
de rezultate slabe din retur și jocul fără orizont l-au adus pe
„Lippi” în pragul demiterii, iar patronul Stelei se gândelte deja
la Ilie Dumitrescu, ca un
potențial înlocuitor.
Dacă dezamăgirea patronului e provocată în special de eșecul
cu Dinamo și remiza de la Târgu-Jiu, nemulțumirea jucătorilor
provine din faptul că, în
opinia lor, tehnicianul nu are niciun cuvânt de spus în fața
lui Becali, care se implică în toate aspectele, de la echipa de
start și până la schimbările efectuate în timpul partidelor.
Jucătorii îl vor pe
Bergodi
Deși patronul ar dori să-l instaleze pe Ilie Dumitrescu, în
cazul unui eșec în partida cu Brașovul, jucătorii sunt de părere că
un singur tehnician ar mai putea salva situația în acest moment:
Cristiano Bergodi.
Italianul și-a câștigat respectul jucătorilor în perioadă în
care a antrenat în Ghencea și a fost unul dintre puținii tehnicieni
care l-au înfruntat pe Gigi
fără să se gândească la consecințe.
Italianul chiar a fost demis după un astfel de moment, când nu i-a
permis lui Gigi să-i critice pe jucători în pauza meciului din
Europa League cu Sheriff Tiraspol.
Totuși, dorința fotbaliștilor pare a avea mici șanse de
reușită, în condițiile în despărțirea lui Bergodi de Steaua a fost
una destul de zgomotoasă,
italianul ajungând până la FIFA în căutarea dreptății.
„Dacă am nevoie de consilieri, cer
sfaturi de la un Răzvan Lucescu, de la un Pițurcă, un Gică Popescu,
un Ilie Dumitrescu. Dar ce sfaturi să mai cer? Mi-e scârbă după ce
am văzut aseară. Nu mă mai interesează”, Gigi Becali.
„Nu pot comenta venirea mea la Steaua, pentru că
Steaua are încă antrenor! Nu e normal. Steaua e Steaua, eu știu
destul de bine ce înseamnă această echipă, am câștigat câteva
trofee sub culorile acestei echipe”, Ilie
Dumitrescu.