Gigi închide peluzele și vinde abonamente cu 1 RON!** VEZI regulile lui Becali
Patronul Stelei a afirmat că va lua o serie de măsuri împotriva
fanilor care vin pe stadion pentru a-și exprima nemulțumirea față
de conducere. Finanțatorul echipei din Ghencea a subliniat că
aceste reguli nu sunt unele dictatoriale, ci unele cu suport
legal.
„Voi lua niște măsuri la Steaua, pe care vi le voi spune
acum! Nu vreau să se aleagă praful de Steaua! Am luptat până aici
și de acum încolo voi lupta mai mult! Iată măsurile pe care le-am
luat, nu sunt dictatiroale, sunt legale.Le mai las o șansă pentru
că vreau să fie mai animat stadionul, să se cânte pe stadion și că
fanatismul lor dă o culoare mai frumoasă fotbalului. Dar ei nu au
cum să conteste niciodată proprietatea cuiva. Să se înțeleagă că
vor fi respectate cu sfințenie ce spun acum:
1. Biletele, abonamentele de la peluze Sud și Nord sunt
nule! Să vină să își ia banii, pentru că ei vor fi interziși pentru
că fac contramanifestație! Am studiat pe casete toate persoanele!
Avem pozele lor, datele lor de pe actele de identitate. I-am
identificat și va fi cum vă spun eu! Cei de la tribunele I și II nu
au niciun fel de problemă, vor veni la meci cu
abonamentele.
2. Biletele se vor vinde exact cum am văzut în Italia:
nu se va mai putea intra fără actul de identitate și biletul sau
abonamentul care vor fi nominale: Becali George, bilet Becali
George. E esențial: buletin, bilet sau abonament! ,
3. La meciul cu Fenerbahce nu vor putea să facă ce vor,
pentru că nu vor intra pe teren. La meciul cu turcii vom scoate
bilete online, cu buletinul și toate datele. Vrea să cumpere bilet
online, apare în computerul nostru. Popescu, e în baza de date, nu
primește. Poți să iei 4 bilete cu 4 buletine
4. Am luat hotărârea ca suporterii de la tribuna I și II
să primească înapoi jumătate din banii pe abonamente, pentru că
peste o lună încep să se vândă abonamente pe 1 leu! Voi vinde
abonamente pe 1 leu la Ghencea! Voi renunța la firma de pază și voi
economisi bani! Se va forma o masă de suporteri din tineri,
bătrâni, femei, studenți, care vor primi abonamente pe 1
leu
5. Ce se întâmplă cu cele câteva sute? E mai frumos
fotbalul cu ei, ei sunt fanatici și e mai frumos fotbalul cu ei.
Atunci, într-un fel, sunt în familie și le mai dau o șansă. Am
înțeles că fac nu știu ce ligă, nu AISS, care a fost făcută pentru
a-mi face mie rău. „Lecce”, care a scris acolo și din cauza lui am
plătit zeci de mii de euro, va fi interzis la Steaua în vecii
vecilor, amin! Acum au o ligă, vor primi bilete, dar primește liga,
și liga răspunde de ceea ce fac ei acolo”, a declarat
Becali într-o conferință de presă.
Citește și:
Becali:
‘Unde erai tu, Balint, când eu salvam Steaua de la
retrogradare?’
„Nu vând Steaua!
Le las suporterilor o șansă de împăcare!”