Gigi l-a anunțat deja pe Hagi în vestiar!

Gică Hagi este în acest moment rezervat în a da un verdict cu
privire la eventuala sa venire la Steaua. Apropiații săi spun că ar
fi tentat să accepte să revină ca antrenor în Ghencea, dar vrea să
gândească toate aspectele și riscurile.

Hagi s-a confesat unor prieteni că este în primul rând indignat
de atitudinea lui Pițurcă față de Steaua, numindu-l „mercenar”!
Apoi, s-a declarat încântat de ideea de a reveni în Ghencea pentru
Steaua, dar numai după ce se va gândi bine.

Vine, dar nu imediat!

Îl ține pe loc proiectul reprezentat de „Academia Hagi” și
experiența nefericită din primul său mandat ca antrenor la
Steaua.

Atât Iordănescu, cât și Ilie Dumitrescu au discutat cu el, dar a
evitat un răspuns clar. Pe de altă parte însă, Gigi Becali a
dezvăluit ieri că l-a anunțat deja pe Hagi fotbaliștilor. Becali a
fost la antrenamentul de ieri și a transmis vestiarului că în
proporție de 95% Hagi va fi antrenor. Acesta va fi instalat însă
peste 7-10 zile, până atunci urmând ca echipa să fie condusă pentru
un meci sau două de cuplul Ilie Dumitrescu – Leo Strizu.

Nu refuz ideea de a lucra cu Gigi Becali, însă nu este acum
momentul

Gheorghe Hagi

Panduru
și Tudorel Stoica în „pachet”

Inițial, Gigi Becali îi propusese lui Iordănescu funcția de
antrenor al Stelei. Asta s-a întâmplat la Brașov, unde „Generalul”
a asistat la meciul Stelei cu echipa locală. Iordănescu a refuzat
însă categoric. „Ține-l pe Piți! Ă‚sta e sfatul meu!”, i-a spus
senatorul lui Becali. Mai târziu, la Breaza, a acceptat însă
funcția de președinte. De asemenea, Iordănescu i-a cerut lui Becali
să-i aducă la echipă pe Tudorel Stoica și Basarab Panduru (foto).
Primul ar urma să se ocupe la club de partea de scouting, în timp
ce Panduru ar fi team manager. Se pare însă că Hagi nu-i dorește
lângă el la Steaua pe aceștia!

Gigi nu
mai are bani!

Oricât ar părea de greu de crezut, Gigi Becali nu mai are bani!
Deși afirmă altceva în aparițiile publice, patronul stelist a ajuns
la fundul sacului!

Pentru a plăti pe acest debut de stagiune diverse datorii ale
clubului din Ghencea, reprezentând achitarea unor sume de transfer
sau salariile fotbaliștilor, Gigi Becali a fost nevoit să se
împrumute cinci milioane de euro la apropiați! A cheltuit însă și
acești bani, iar acum are seiful gol. Dacă nu va reuși o afacere de
proporții în scurt timp, dacă nu va vinde niciun teren sau dacă nu
se va împrumuta din nou, este posibil ca în curând Steaua să se
regăsească într-un colaps financiar de proporții. Acesta ar fi un
obstacol în calea venirii în Ghencea a grupului „Iordănescu” pentru
că, fie și dacă nu îi va solicita lui Gigi Becali clauze ale
tăcerii, va cere asigurări că echipa nu va suferi pe partea
economică!

Stelei, 10 ani nu trebuia să-i stea nimeni în cale. La un moment
dat avea 25 de milioane de euro în cont. Acum nu mai are un
ban

Victor Pițurcă, fost antrenor Steaua

Publicat: 10 08. 2010, 08:18
Actualizat: 10 08. 2010, 08:36