Gigi l-a „înțepat” pe Meme:** „Nu mai e ce era!” Ce i se reproșează managerului general
Gigi Becali l-a găsit vinovat și pe Mihai Stoica pentru lipsa de concentrare a steliștilor. Patronul susține că managerul general nu mai este la fel de implicat cum era în primul mandat de la Steaua, când a reușit, alături de Cosmin Olăroiu, să ajungă în semifinalele Cupei UEFA.
Dacă până acum farfuriile se spărgeau în capul antrenorului care nu reușea nicio victorie în trei partide consecutive, Gigi Becali a început să își schimbe discursul, dar și ținta. După meciul din Regie, în colimator a fost luat chiar Mihai Stoica. Acesta a fost găsit vinovat pentru semieșecului cu Sportul și i s-a reproșat lipsa de concentrare și de disciplină din vestiarul Stelei. Patronul a ajuns să îl critice pe managerul general după ce Levi a decis să nu îl ia în lot pe Florin Costea, jucătorul în care Becali își punea cele mai mari speranțe: „Foarte bine i-a făcut Levi că nu l-a luat în lot, pentru că nu se pregătea bine și a jucat foarte slab cu Sănătatea”. Apoi, și-a îndreptat tirul către Stoica. „Totuși, problema e în altă parte. Meme de ce nu l-a luat pe Florin ca să discute cu el, cum făcea el înainte, când își apropia jucătorii? Nu mai este același manager pe care îl aveam în 2006. Meme nu mai e ce era”, a comentat finanțatorul la emisiunea „Fanatik” de duminică noaptea.
Nu e apropiat de jucători
Totuși, față de precedentul mandat, Mihai Stoica are de-a face cu alte caractere în vestiarul Stelei. Concret, managerul echipei nu are niciun merit în aducerea multora dintre actualii jucători, iar relația dintre el și fotbaliști nu este la fel de legată ca în 2005, când nucleul echipei care atingea semifinalele UEFA era format de el. Din actuala echipă a Stelei, singurii fotbaliști de care MM este foarte apropiat sunt cei care au fost aduși de la Urziceni, Galamaz și Brandan, dar și cei aduși de el, Gabi Matei și Tatu. Motivul pentru care jucătorii nu îl au la inimă pe managerul general este legat de activitatea acestuia la Digi Sport, televiziune la care MM nu a ezitat să îi critice atunci când nu ocupa o funcție la echipa roș‑albastră. Și până la urmă cum să meargă la Florin Costea și să-i spună că e cel mai bun, când el nici nu l-a vrut la echipă?
„Plătesc degeaba managerii la echipă, dacă ei nu știu să țină jucătorii conectați și disciplinați”, Gigi Becali, finanțator Steaua
„I-am spus lui MM că trebuia să îl încurajeze pe Florin Costea. L-am întrebat dacă l-a luat deoparte și mi-a spus că nu. Unul îl bate, dar unul trebuie să îl mângâie”, Gigi Becali, patron Steaua
S-a „rupt” și Chiricheș!
Fundașul care va veni la Steaua din iarnă, Vlad Chiricheș, a ieșit cu Ambulanța de pe teren la meciul Pandurii – Astra. El a fost diagnosticat cu entorsă și va lipsi de pe gazon aproximativ o lună. Fotbalistul a mai avut probleme medicale și în sezonul trecut, suferind nu mai puțin de trei contracturi musculare, care l-au ținut în afara terenului aproximativ 10 etape. Un alt jucător venit de la Pandurii, Gabi Matei, a suferit în acest sezon trei accidentări, la ultima având nevoie de o intervenție chirurgicală care îl va ține pe bară șase luni.