„Gigi m-a întrebat de el”. „Omul negru” pentru Dinamo, următorul pe lista lui Becali după Olaru și Fortes

  • Publicat:
  • Actualizat:

FCSB se interesează de jucătorii pe care vrea să-i aducă în pauza de iarnă. După Olaru și Fortes, vicecampionii îl vor și de Răzvan Oaidă, mijlocașul Botoșaniului.

Valeriu Iftime, patronul moldovenilor, a declarat că Gigi Becali se interesează de tânărul de 20 de ani, aflat în prezent sub contract cu FC Botoșani. Oficialul a mărturisit că nu exclude o posibilă mutare, dacă FCSB va înainta oferta.

Da, este adevărat, Gigi m-a întrebat de el. O să vedem ce va fi pe viitor. Ce pot să vă spun este că Răzvan Oaidă este un fotbalist extraordinar, care poate juca atât ca număr 6, cât și ca număr 8! Dacă se va pregăti așa cum o face acum, va ajunge un jucător mare al României și la o echipă puternică din străinătate.

În momentul de față el joacă la noi nu pentru că este acea regulă, ci pentru că valoarea i-o permite! Are o maturitate uluitoare pe teren, știe să își ambiționeze și motiveze colegii, chiar dacă aceștia sunt mult mai experimentați ca el! Este sufletul echipei noastre!„, a declarat Valeriu Iftime, conform Fanatik.

În acest sezon, Oaidă a bifat 11 partide, a marcat un gol și a oferit o pasă decisivă. Reușita a venit în ultima partidă din campionat, împotriva lui Dinamo.

Oaidă a ajuns la Botoșani în 2017, de la echipa de juniori a Bresciei.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ponta, mesaj pentru Simion: Tu nu eşti Călin Georgescu. Nu ai educaţia, pregătirea, experiența
Ponta, mesaj pentru Simion: Tu nu eşti Călin Georgescu. Nu ai educaţia, pregătirea, experiența
Atenție, români! Nu deschideți ferestrele! Anunțul venit în urmă cu puțin timp de la ANM
Atenție, români! Nu deschideți ferestrele! Anunțul venit în urmă cu puțin timp de la ANM
Epidemie în România! Trei persoane au murit, iar alte 120 au ajuns la spital după ce au fost diagnosticate cu această boală
Epidemie în România! Trei persoane au murit, iar alte 120 au ajuns la spital după ce au fost diagnosticate cu…
Un reporter croat a inventat un jucător și l-a testat pe Deschamps: „Aveți un plan pentru a-l contracara pe ‘Baleglawic’?”
Un reporter croat a inventat un jucător și l-a testat pe Deschamps: „Aveți un plan pentru a-l contracara pe ‘Baleglawic’?”
Bombă în Superliga! Ovidiu Burcă, OUT de la Oţelul! Gălăţenii au două nume pe lista înlocuitorilor
Bombă în Superliga! Ovidiu Burcă, OUT de la Oţelul! Gălăţenii au două nume pe lista înlocuitorilor
Prima
Prima "victimă" a lui Mircea Lucescu, după 0-1 cu Bosnia: "Nu o să mai joace, altfel cum îţi explici declaraţia?…
Cum arată Consuelo la 51 de ani. Imagini rare cu fosta soție a lui Adi Mutu! Din ce faci bani pe bandă rulantă
Cum arată Consuelo la 51 de ani. Imagini rare cu fosta soție a lui Adi Mutu! Din ce faci bani…
Prețul scandalos cu care se vând primele roșii românești în piețele din București. Până și în Dubai sunt mai ieftine / GALERIE FOTO
Prețul scandalos cu care se vând primele roșii românești în piețele din București. Până și în Dubai sunt mai ieftine…
BANCUL ZILEI. - Care e poziţia preferată a soţiei tale? Bulă: - Cărăbuş!
BANCUL ZILEI. - Care e poziţia preferată a soţiei tale? Bulă: - Cărăbuş!
Bolidul de 5 milioane $ al lui Andrew Tate a ajuns pe platformă. Influencerul i-a spart baia de ulei după
Bolidul de 5 milioane $ al lui Andrew Tate a ajuns pe platformă. Influencerul i-a spart baia de ulei după…
O formă de viață NECUNOSCUTĂ a creat structuri în deșertul Namib...
O formă de viață NECUNOSCUTĂ a creat structuri în deșertul Namib...
Milionarul român cu 3 pensii le-a transmis românilor în ce să îşi investească banii: Nu pierzi niciodată
Milionarul român cu 3 pensii le-a transmis românilor în ce să îşi investească banii: Nu pierzi niciodată
Semnul de circulație care îi bulversează pe români! Ce reprezintă acest indicator
Semnul de circulație care îi bulversează pe români! Ce reprezintă acest indicator
Ordin direct de la UE. Decizie și pentru românii cu cont la bancă. Se impune regula celor 10 secunde
Ordin direct de la UE. Decizie și pentru românii cu cont la bancă. Se impune regula celor 10 secunde
Tânără dispărută cu 10 zile în urmă, găsită cu toate oasele rupte pe marginea unei șosele. Ce a pățit Maria după a mers la un
Tânără dispărută cu 10 zile în urmă, găsită cu toate oasele rupte pe marginea unei șosele. Ce a pățit Maria…
Antonia, anunț trist după 13 ani de relație cu Alex Velea: 'Nu mai pot'
Antonia, anunț trist după 13 ani de relație cu Alex Velea: 'Nu mai pot'
VIDEO: Death Stranding 2: On The Beach a primit data de lansare! Ce bonusuri aduc edițiile speciale ale jocului
VIDEO: Death Stranding 2: On The Beach a primit data de lansare! Ce bonusuri aduc edițiile speciale ale jocului
2025: La câți KM se schimbă distribuția? În ce situație ești obligat să faci reomologare RAR
2025: La câți KM se schimbă distribuția? În ce situație ești obligat să faci reomologare RAR
Cătălin Botezatu, nevoit să repete analizele din cauza cancerului. Designerul merge în Turcia special pentru asta
Cătălin Botezatu, nevoit să repete analizele din cauza cancerului. Designerul merge în Turcia special pentru asta
×