Dinamo București debutează în noul sezon al Ligii 1 pe teren propriu, împotriva celor de la Hermannstadt, iar Gigi Mulțescu (68 de ani) este încrezător înaintea acestei partide.
Deși jucătorii au de încasat restanțe salariale de aproape trei luni, antrenorul „câinilor” a discutat cu aceștia și spune că fotbaliștii săi au înțeles situația și se gândesc strict la meciul pe care trebuie să îl joace.
Contactat de către ProSport, Gigi Mulțescu a dezvăluit că noii investitori au mers la echipă și i-au asigurat pe jucători că își vor primi banii pentru care au muncit în ultimele luni.
„Atmosfera înainte de meci este foarte bună! Investitorii au fost la noi acum două zile și au discutat cu jucătorii în privința salariilor. Aceștia ne-au asigurat că în cel mai scurt timp se vor rezolva și problemele salariale. Jucătorii au fost foarte receptivi, au înțeles că problemele cu banii vor fi rezolvate si au fost impresionați că investitorii au venit să discute cu ei. Și acum sunt cu mintea numai la meciul de luni! Sunt foarte concentrați și doritori să joace fotbal, iar asta mă bucură foarte mult.
Deși am trecut cu toții prin momente grele din cauza pandemiei și a incertitudinilor, eu mă declar mulțumit și fericit că am asemenea caractere puternice la echipă”, a spus Gigi Mulțescu, în exclusivitate pentru ProSport.
După veștile bune legate de salariile restante, „câinii” au aflat că vor putea juca meciurile pe Arena Națională, deși s-a adus în discuție o datorie uriașă lăsată „moștenire” de către fostul patron, Ionuț Negoiță. 140.000 de lei este suma pe care spaniolii trebuie să o achite, pe lângă cheltuielile aferente partidelor ce se vor juca sub comanda lor, pe Arena Națională.
Din informațiile ProSport, spaniolii au asigurat că echipa lui Gigi Mulțescu își va disputa meciurile de „acasă” pe Arena Națională.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER