Gheorghe Mulțescu, antrenorul în vârstă de 69 de ani care a pus umărul la salvarea lui Dinamo de la retrogradare în sezonul trecut, a făcut însă câteva gafe la antrenamente.
În ultima perioadă, s-a vorbit intens despre plecarea lui Cosmin Contra (44 de ani) de la Dinamo.
Unul dintre favoriții suporterilor-acționari, dar și ai conducerii, este Gigi Mulțescu, antrenor care de fiecare dată când a călcat pragul echipei din „Ștefan cel Mare”, a făcut treabă bună.
Totuși, partea mai puțin știută este ceea ce se întâmplă la antrenamentele pe care Dinamo le desfășoară la Săftică.
Într-o zi, Gigi Mulțescu a împărțit echipa în două și organizat un joc-școală. Acesta însă ar fi format o echipă din 13 jucători și cealaltă din 11, potrivit GSP.
Ante Puljic ar fi fost cel care și-a dat seama de eroarea făcută de către antrenor și s-ar fi dus la el să îi ceară explicații. Iată dialogul prezentat de sursa citată:
– Mister, ce fel de fotbal e ăsta?! – Cum adică? – Ei sunt 13! – Aaa, da, așa e, schimbați!
După ce a fost înlocuit de către investitorii spanioli cu Cosmin Contra, Gigi Mulțescu a preluat o funcție în departamentul de scouting al clubului Dinamo. Cornel Țălnar a fost director tehnic în staff-ul „SMURD-ului”, însă acum se ocupă de bunul mers al Centrului de Copii și Juniori și al echipei a doua, condusă de către antrenorul Emil Ursu.
Invitat în cadrul emisiunii ProSport Live, fostul jucător și antrenor al lui Dinamo Florin Bratu este de părere că cea mai bună soluție pentru salvarea lui Dinamo ar fi numirea celor doi în fruntea primei echipe din „Ștefan cel Mare”.
„Ar fi o variantă Cornel Țălnar. Ar fi o variantă și Gigi Mulțescu. Sunt doi oameni care cunosc lotul de jucători, care sunt în curtea lui Dinamo, au și ochi la fotbaliști, citesc bine jocul”, a spus Florin Bratu, la ProSport Live.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER