FC Voluntari a fost învinsă luni, cu scorul de 3-2, de echipa lui Gheorghe Hagi, Viitorul, într-un meci din etapa a XXIII-a, ultima din acest an, și s-a calificat în play-off-ul Ligii I. Golurile învingătorilor au fost marcate de Cernat ’16 și Ganea ’77, ’80. Pentru FC Voluntari a înscris Bălan ’29, ’46.
FC Voluntari rămas pe locul 13, penultimul, cu 15 puncte, nou-promovata având doar două victorii. În urmă cu o săptămână, s-a vehiculat ideea că Gigi Mulțescu ar putea pleca de la echipă din cauza rezultatelor neconvingătoare, iar în cap de listă s-ar fi aflat Daniel Oprița. Oprița este prieten cu unul dintre oficialii formației ilfovene, Florentin Dumitru, cei doi cimentându-și relația de amiciție în perioada în care arau banda dreaptă la Steaua. Deși echipa șchioapătă, Gigi Mulțescu va rămâne însă pe bancă. „Nu va pleca, toată conducerea îi oferă credit. Avem mare încredere în el”, a spus pentru ProSport unul dintre șefii echipei FC Voluntari.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER