Gigi Mulțescu va antrena CSU Craiova în sezonul următor
Gheorghe Mulțescu va fi noul antrenor principal la CS Universitatea Craiova, el înlocuindu-l pe Daniel Mogoșanu. Mulțescu a fost alegerea clubului din Bănie după eșuarea negocierilor cu Edi Iordănescu, gloria clubului Dinamo urmând să semneze o înțelegere pe un an, cu posibilitate de prelungire pe încă unul. Mircea Rednic a fost ultimul dinamovist care a antrenat în Bănie, în 2004. În 2003, când o legendă a unui club rival, respectiv Marius Lăcătuș, a fost aproape de a fi instalat la FC Universitatea Craiova, suporterii au luat atitudine și au reușit îndepărtarea „Fiarei”.
În vârstă de 64 de ani, Mulțescu le-a mai pregătit în carieră pe Dinamo, Dacia Unirea Brăila, Samsunspor, Kayserispor, Adanaspor, Ankaragucu, Sportul Studențesc, Astra, Gaziantepspor, Poli Timișoara, Petrolul Ploiești, Jiul Petroșani, FC Brașov, FC Vaslui, „U” Cluj, Progresul, Ceahlăul, Delta Tulcea, Gaz Metan Mediaș, FC Ettifaq, iar ultima dată a fost la FC Voluntari.
Noul președinte al clubului din Bănie va fi Marcel Popescu, el aflându-se în fruntea clubului și în 1991, când a fost câștigat ultimul event de către Știința. Marcel Popescu s-a dezis de proiectul CS Universitatea atunci când exista și echipa lui Mititelu.