Finanțatorul Stelei a declarat la sfârșitul partidei de aseară că este satisfăcut de jocul practicat de echipa sa, în special în cea de-a doua repriză, dar s-a arătat nemulțumit de faptul că Zapata a greșit din nou și a pus în pericol victoria roș-albaștrilor. „Nu știu ce se întâmplă cu Zapata în ultima vreme. Probabil că aseară a luat gol pentru că nu era concentrat, Brașovul neavând decât un singur șut pe poartă. Dacă scăpăm de ghinion și de greșelile portarului, atunci vom crește și în joc”, a afirmat Becali. În același timp, latifundiarul din Pipera spune că echipa din Ghencea a jucat extraordinar în a doua repriză. „Valoarea lotului nostru este foarte bună. În a doua repriză am evoluat extraordinar, dar am ratat mult. Am pasat mai mult, nu s-au mai bubuit mingile și am ajuns ușor la poartă. Era ofticant să terminăm la egalitate după câte faze de gol am avut”, a mai completat Becali.
Tătărușanu vine mai devreme? Oficialii steliști iau în considerare să-l aducă în Ghencea mai repede, din vara viitoare pe Tătărușanu pentru a-i face o concurență serioasă lui Zapata, după gafele columbianului din primele două etape. „Nu m-ar mira să îl cheme. E jucătorul lor și mă aștept să îl ia oricând”, a declarat Sabău.
Gigi despre… Dayro Moreno: „A făcut o partidă foarte bună. A dat un gol și a centrat la golul victoriei“
Neaga: „A fost decizia lui Lăcătuș de a-l introduce pe teren. Așa a gândit el și s-a văzut că a evoluat bine“
Arthuro: „A făcut un joc bun, dar aștept să crească mai mult, pentru că se vede că are calități“
Szekely: „Când își va intra în mână și el, o să vedeți că vom juca altceva. Aștept mai mult de la el“
" Greșeala făcută de Zapata ne putea costa victoria, însă echipa a reacționat bine după primirea golului. "– Marius Lăcătuș, antrenor Steaua
" La faza golului a fost un șut bun, în fața mea era un fundaș și nu am văzut foarte bine." – Robinson Zapata,portar Steaua
Â
" Am evoluat bine cu Brașov, dar din cauza lui Zapata am luat un gol aiurea." – Gigi Becali, finanțator Steaua
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER