Gigi, pe un minus INCREDIBIL! O analiză a „domniei” lui Becali în Ghencea!** Vezi cât a investit și o comparație cu „era” Păunescu!

Declinul Stelei din ultimii patru ani a stârnit multe
controverse, amplificate și de vocalitatea din ce în ce mai mare a
lui Gigi Becali. Cu trei coordonate la bază (trofee, transferuri,
antrenori), ProSport a făcut o analiză a perioadei în care clubul
din Ghencea a fost condus de latifundiar, comparată cu cea din
1995‑2003. Adică cei opt ani de dinaintea lui Becali versus cei opt
care au trecut deja din momentul în care acesta a preluat puterea
la Steaua. Pentru exactitate, am transformat totul în dolari, mai
ales că înaintea sosirii lui Becali tranzacțiile la Steaua se
făceau în această monedă.

„Înainte”, pe profit!
Cu Gigi, pe minus!

Cu bune și rele, niciuna dintre cele două ere analizate nu a fost
caracterizată de echilibru. Performanțele, fie ele interne sau
internaționale, sunt asemănătoare. Șocantă este însă diferența
dintre bilanțurile transferurilor comparate ale acestor perioade.
Dacă în perioada în care clubul a fost condus de MApN sau de Viorel
Păunescu, Steaua a ieșit pe plus în ceea ce privește raportul
cumpărări/vânzări, epoca „Gigi Becali” a dus clubul mult pe minus.
Singurul lucru cu care Becali se poate lăuda e semifinala Cupei
UEFA din 2006, unicat în România ultimilor 20 de ani.

1995 – 2003 Tunuri la
transferuri, doi ani afară din Europa

La începutul perioadei 1995‑2003, mai exact până în 1998, clubul,
aflat sub tutela Armatei, a fost condus de generalii Cornel Oțelea
și Cristian Gațu. Ulterior, la putere a venit Viorel Păunescu, cel
care a transformat Steaua în societate pe acțiuni.

Practic, această perioadă a fost caracterizată de tunurile
financiare serioase date prin vânzarea jucătorilor (Panduru, Adrian
Ilie, Dennis Șerban, Cătălin Munteanu, Alin Stoica, Filipescu), dar
și prin cele două neparticipări ale Stelei în cupele europene
(2000-2001 și 2002-2003) de la finalul său. În primii ani,
roș-albaștrii au reușit să se califice de două ori în grupele Ligii
Campionilor, au câștigat încă trei campionate, dar și trei Cupe ale
României și au menținut și balanța clubului pe plus.

Păunescu,
„groparul”

Venirea la cârmă a lui Păunescu a echivalat cu sinusoidala pe
planul performanței pe care clubul a făcut-o. În cinci ani
(1998-2003), Steaua a câștigat un singur titlu și o Supercupă, iar
în Europa a mai ajuns de două ori în turul III al Cupei UEFA.
Totuși, edițiile 2000-2001 și 2002-2003 au lăsat Steaua în afara
competițiilor internaționale, după mai bine de 25 de ani de
prezență continuă. În plus, dacă în intervalul ’95-’98 s-a schimbat
doar un antrenor, Dumitriu, plecat la AEK, în următorii cinci ani
nu mai puțin de patru tehnicieni au părăsit Ghencea: Stoichiță
(demis), Ienei (plecat la națională), Pițurcă (a demisionat),
Olăroiu (a demisionat). Totuși, intervalul 1995-2003 a fost marcat
de profitul serios realizat, aproape 10 milioane de dolari, dar și
de succesele interne.

2003 – 2011 O
semifinală de Cupă UEFA, suporteri nemulțumiți și bani mulți
cheltuiți

Anii de domnie ai lui Gigi Becali au fost trăiți mult mai intens de
suporteri. Venit ca un Mesia al clubului, salvator dispus să
investească oricât în club pentru a-i reda acestuia strălucirea de
odinioară, actualul patron a fost primit bine de către fani.

În ianuarie 2003, când a preluat puterea în Ghencea,
latifundiarul a preferat să continue cu Pițurcă pe bancă. Un an și
jumătate fără niciun rezultat notabil, asta deși Piți a fost,
probabil, tehnicianul căruia i s-a asigurat cel mai bun mediu de
lucru.

În vara anului 2004, fostul selecționer părăsește Steaua după un
conflict cu Gigi Becali, iar la conducerea de facto a clubului
ajunge Mihai Stoica. Într-o serie de trei ani, acesta lucrează cu
trei antrenori (Zenga – demis, Protasov – plecat la Dnepr și
Olăroiu) și reușește să aducă Steaua în prim-planul Europei. După
două titluri (2005, 2006), roș-albaștrii ajung în primăvara anului
2006 la un minut de finala Cupei UEFA, pentru ca, în toamnă, să
revină, după nouă ani de absență, în grupele Ligii Campionilor. La
finalul sezonului 2006-2007, Mihai Stoica pleacă, la fel și Cosmin
Olăroiu, iar Steaua intră în picaj.

Deși în ultimii patru ani a investit o sumă colosală în
transferuri, în jur de 40.000.000 de dolari, Gigi Becali a distrus
totul cu schimbările frecvente de antrenori (nouă în patru ani,
dintre care unii au prins chiar și trei mandate) și lipsa unei
strategii solide. Din inerție, dar și ajutată de coeficientul UEFA
construit în anii anteriori, Steaua s-a mai calificat de două ori
în grupele Ligii Campionilor, unde a obținut un total rușinos de
două puncte. În prezent, se află pe locul 7, practic în afara
locurilor de cupe europene.

Cu un minus de
aproape 10 milioane de dolari, Becali nu a reușit să aducă în plus,
față de perioada 1995-2011, decât o semifinală de Cupa UEFA. În
plus, pe plan intern, Steaua n-a mai câștigat nicio Cupă a României
din 1999 și niciun titlul din 2006. Ba mai mult, roș-albaștrii au
terminat ultimele ediții de campionat pe poziții rușinoase (locul 6
în 2009, locul 4 în 2010, locul 7 după 18 etape în 2011) și doar
schimbarea de sistem a desfășurării cupelor europene și
coeficientul acumulat de România au dus Steaua an de an în
Europa.

Ă‚sta este fotbalul. În viață câștigi, dar mai și pierzi.
Oricum, din vară voi investi și mai mult ca să reușesc să aduc din
nou titlul în Ghencea

Gigi Becali, finanțator Steaua

6 antrenori 1995 –
2003
(Dumitriu, Stoichiță, Ienei, Pițurcă, Olăroiu,
Pițurcă)

17 antrenori 2003 –
2011
(Pițurcă, Zenga, Dumitriu, Protasov, Olăroiu,
Hagi, Pedrazzini, Lăcătuș, D. Munteanu, Lăcătuș, Pedrazzini,
Bergodi, Stoichiță, Pițurcă, Dumitrescu, E. Iordănescu,
Lăcătuș)

Cel mai mult am investit în transferuri pe timpul lui
Gică Hagi, peste 10.000.000 de euro. I-am făcut toate poftele, dar
ați văzut și voi că el a fost cel care nu a mai vrut să rămână la
echipă

Gigi Becali, finanțator Steaua

Publicat: 17 02. 2011, 22:20
Actualizat: 18 02. 2011, 12:47