Breaking news, s-a jucat FCSB – CFR! Știați? Felicitări! Multora le-a scăpat, cu siguranță, acest detaliu și pe și mai mulți nu i-a interesant deloc. Campioana și vicecampioana s-au întâlnit într-un meci care dacă s-ar fi putut nu s-ar mai fi jucat. S-a disputat pentru statistici, pentru o duminică mai altfel pentru puținii care s-au dus la stadion, pentru ca Teja să bifeze ultimul meci și pentru ca să-i mai vedem la față pe unii jucători pe care nu i-am fi văzut într-un meci cu miză. Atmosfera a fost ca la o „mișcare” înainte de vacanță, mai lejeră pentru că nimeni nu vrea concediu prin clinici de recuperare. Dan Petrescu a păstrat 5 titulari în echipă, semn că nu-i era indiferent rezultat, iar în echipa lui Teja a apărut Vlad în poartă, „
„Messi al portarilor” fiind anunțat titular din sezonul viitor. Jucătorii CFR-ului au stat mai mult pe la petreceri decât la antrenamente în ultima săptămână, dar asta nu i-a împiedicat pe clujeni să aibă primele ocazii pe Arena Națională. Djokovic și Omrani au trecut pe lângă gol, dar Vlad a scăpat (3, 11). Boli a lovit bara (15), Vlad a ieșit greșit pe o centrare, dar Djokovic n-a găsit ținta (23), iar apoi portarul FCSB a fost inspirat în fața lui Omrani și Costache (28).
Teixeira „omul-foarfecă”
După o repriză în care FCSB a avut posesia și CFR ocaziile, lucrurile aveau să se schimbe, în partea a doua. Iulian Călin a dat penalty la căderea lui Man, spre disperarea lui Arlauskis care urla mai tare ca la un meci cu titlul pe masă, dar șutul lui Hora s-a dus în transversală și apoi a „ciupit” linia porții (50). A rămas 0-0 până când a intrat în scenă Teixeira. Omul care teoretic juca ultimul meci la FCSB a scos din arsenal o execuție venită parcă din urmă cu 17 ani când juca la PSG. Foarfecă laterală direct în vinclu, execuția sezonului și singurul motiv pentru care FCSB – CFR nu trebuia ratat (53). La 38 de ani, Teixeira ar putea primi o mărire de salariu. Morais putea face 2-0, dar Arlauskis a scos (71), Omrani nu a putut marca din fața porții (81), iar Benzar l-a țintit și el pe Arlauskis (82). S-a terminat 1-0, una dintre cele mai triste victorii din istoria FCSB. Un meci după care învingătorii sunt de fapt pierzători, iar cei care au pierdut se bucură. CFR câștigă al doilea duel consecutiv, pe termen lung, cu FCSB. Teja pleacă și clujenii mai pun mâna pe un tiltlu, dar la anul începe o nouă luptă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER