Gigi s-a întâlnit cu Ilie Stan!** Ce i-a transmis Becali antrenorului și ce decizie au luat în privința fraților Costea

După înfrângerea de la Piatra-Neamț, scor 0-1, Gigi Becali i-a desființat pe frații Costea pentru evoluția lor din acea partidă. Patronul Stelei s-a gândit chiar să se despartă de Florin, fiind sătul de scandalurile în care acesta a ost implicat.

După o întâlnire cu Ilie Stan, Becali a hotărât să le mai dea o șnasă celor doi pentru a confirma, în special lui Florin, pe care Ilie trebuie să-l readucă la valoarea inițială.

„Ilie Stan a fost la palat și a fost de acord că sunt doi jucători valoroși. A fost de acord că Florin e un jucător de calitate și vom încerca să-l readucem la valoarea lui reală.

Mihai mi-a zis: „Nea Gigi, recunosc că nu am jucat extraordinar de bine, dar am dat și eu la poartă. Ce pot să fac eu dacă nu primesc mingi folositoare.” Eu cred că nu e postul bun pentru Mihai, nu pot da randament pe acest post. Ilie mi-a zis că nu a avut ce face și a încercat să improvizeze cu ei 4-4-2. Și în meciul cu Brașov va trebui să joace cu amândoi, Ilie nu are ce face.” a spus Gigi Becali la gsptv.

Chiar dacă au apărut mai multe zvonuri despre o eventuală înlocuire a lui Ilie Stan, patronul Stelei spune că îi acordă în continuare încredere antrenorului, care trebuie să câștige ultimile patru meciuri din Liga I din acest an pentru a rămâne în cursa pentru titlu.

„Ilie Stan a avut meciuri grele, e o nebunie să îl dau afară pe antrenor. La 11 puncte de Dinamo nu mai am așa tragere mare pentru fotbal. Este vital să câștigăm derby-ul cu Dinamo și cel cu CFR. Dacă nu câștigăm aceste patru meciuri din final, s-a mai dus un an degeaba. Dar sunt convins că vom juca finala Europa League.” a mai precizat Becali.

Publicat: 23 11. 2011, 19:50
Actualizat: 23 11. 2011, 19:51