Gigi și Borcea, acuzați că sunt cu mafia pariurilor!** „Și-au bătut joc în interes personal!”

Miron Cozma e unul dintre personajele care au avut legătură și
cu fotbalul românesc. Și spune că a stat alături de el de la capul
în gură administrat lui Lupu la acel celebru Jiul – Dinamo din anii
90 și până ieri, când, de pe plaja de la Mamaia, a dezvăluit
elemente inedite despre trioul care patronează granzii
Bucureștiului: Becali, Borcea și Copos.

Nu mi-e frică de Gigi Becali. M-am dus la el la palat să-l
bat!
„, își începe confesiunea pentru PRO TV Miron Cozma.
Continuă cu amintirile despre fotbal. Care țin tot de bătaie și
comploturi: „Nu mi-e frică de nimeni. Când l-am bătut pe
Lupu pe teren, pe urmă am bătut toată echipa lui Dinamo în vestiar!
Dacă nu mă legau țărăniștii, schimbam toată conducerea federației!
Făcusem cooperativă împotriva lor. Iordănescu urma să fie
președinte
„.

Acuze
pentru patronii bucureștenelor

Cozma a continuat pe același ton și când a venit vorba despre
George Copos: „A folosit Rapidul, și-a făcut imagine pe
spatele echipei, a ajuns și ministru! A folosit și galeria la
intimidare pentru politicieni!
„.

În final, fostul lider al minerilor a aruncat o altă acuzație
deosebit de gravă la adresa lui Borcea și Becali.
Federația e condusă de niște escroci,
Sandu și Dragomir! Iar cumetria dintre Gigi și Borcea e făcută pe
bani. Le spun suporterilor de la Steaua și de la Dinamo că sunt
trădați de acești conducători! Și-au bătut joc în interes
personal
„, a spus Cozma care, întrebat dacă e vorba de
mafia pariurilor, a răspuns: „Vă apropiați de
adevăr!”
.

articol scris de
Alexandra Tănăsescu

Publicat: 01 08. 2011, 09:07
Actualizat: 01 08. 2011, 09:22