Gigi și principiul dominoului

 

Sunt câțiva ani deja de când la Steaua s-a impus “disciplina de fier”, așa cum îi place lui Gigi Becali să spună. Sunt niște ani de când a impus răcirea relațiilor cu presa, închiderea față de toată lumea, inclusiv față de suporteri, de când declarațiile jucătorilor se făceau numai în coferințe de presă fade și insipide, pline de limbaj de lemn și de zâmbete de complezență. De la o vreme însă, descoperim cu stupoare că jucătorii Stelei au început să aibă și tupeu în declarații. Dică, Goian, Ghionea și, mai nou, Lovin au mers pe un drum deschis de, cine-ar fi crezut, însuși căpitanul, liderul și finul Rădoi.

O fi de bine, o fi de rău? Nici una nici alta. E ceva normal. La fel cum e și reacția lui Gigi Becali, omul cu cea mai bogată gură din Europa de Est, care a sărit în sus de trei metri.

Orice dictatură se termină la fel. Cu nerv, curaj și represiuni drastice. Evident, lui Gigi i se pare că a scăpat disciplina din mână. De fapt, e doar finalul unui lung ciclu, în care fotbaliștii îl vedeau zilnic la tv pe patron anunțând că e bogat, că are bani, că dă salarii mari, că face transferuri, că dă valize cu bani, că face multe lucruri ilegale, dar niciunul imoral, în timp ce lor le arăta mai des o altă față. Așa că revolta lor e o chestie normală în fața unui om care s-a jucat ani de zile cu vorbele și a râs pe față de toți și de toate. Eu sper să fie doar începutul. Și aici nu mă mai refer la Steaua.