Gigi vs Mititelu

Prezența lui Gigi Becali în tribunele stadionului Extensiv nu a rămas netaxată de fanii craioveni. Chiar dacă pe alte stadioane din România latifundiarul din Pipera este aplaudat, la Craiova el a simțit atitudinea ostilă a suporterilor!

Gigi a găsit după meci două dintre mașinile bodyguarzilor săi cu geamurile sparte. Finanțatorul Stelei a spus, înainte și după partidă, cine e principalul vinovat de instigarea suporterilor olteni împotriva sa: „M-a enervat Mititelu pentru că a amenințat că voi avea o atmosferă infernală la Craiova. De ce a zis de Becali? Putea să spună de Steaua! Mi-am schimbat părerea despre el. De Sfântul Gheorghe eram la un restaurant și l-am primit și pe el la masa mea. Păi când credea el că o să stea la masă cu mine și cu Giovani? Niciodată! Și acum iată cum a răsplătit gestul meu”.

A cântat în Noaptea de Înviere!
În Noaptea de Înviere, Gigi Becali a mers împreună cu familia sa la biserica din Pipera. După ce preotul a terminat slujba, iar credincioșii înconjurau lăcașul de cult, Becali s-a strecurat printre membrii corului, a luat un microfon și a cântat împreună cu aceștia.

Publicat: 28 04. 2008, 20:38