Gino Iorgulescu a anunțat ce se va întâmpla cu actualul format al Ligii 1, după ce mai mulți conducători de club au cerut revenirea la sistemul cu 16 echipe

Președintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Gino Iorgulescu, a declarat, marți, într-o conferință de presă, că nu este de acord cu schimbarea sistemului competițional până la finalul sezonului 2018-2019, chiar dacă unele cluburi și-ar dori acest lucru, printre care Chiajna și Petrolul.

„Nu a fost nicio discuție legată de sistemul competițional. Din punctul nostru de vedere și al multor cluburi acest sistem nu se poate schimba. Bineînțeles că unii sunt nemulțumiți că sunt la retrogradare și le-ar prinde bine dacă s-ar mări numărul de echipe. Dar am făcut un contract pentru drepturile de televizare care aduc bani foarte mulți și cluburile trăiesc din acești bani. Nu se poate modifica acest sistem pentru că este condiție în contractul cu ISB. Este un sistem mult mai interesant, lumea fotbalului este mulțumită și în special suporterii. Nu am mai văzut stadionul cu 50.000 de oameni de mult timp la un derby. Acest sistem va fi menținut cel puțin până se termină contractul cu televiziunile”, a declarat Gino Iorgulescu.

Președintele Ligii Profesioniste de Fotbal nu și-ar dori ca forul pe care-l conduce să preia organizarea ligii secunde de la Federația Română de Fotbal.

„În Adunarea Generală din 14 aprilie a fost scos un articol. La solicitarea Ministerului Tineretului și Sportului, a trebuit să fie eliminat articolul 14 din statutul modificat care spune că LPF poate organiza și alte competiții cu acordul FRF. A fost scos pentru că MTS nu știu pe ce motiv a respins acest articol. Noi am vrut să punem acest articol, ca în viitor, dacă ne mai gândim la vreo competiție să putem să o organizăm. Nu știu la ce s-a gândit federația, poate s-a gândit că suntem interesați să preluăm Liga a II-a, ceea ce nu ne interesează. Cupa Ligii va fi organizată în continuare”.

Sursa: MEDIAFAX

Publicat: 19 04. 2016, 17:13
Actualizat: 19 04. 2016, 17:14