Giovani rupe tăcerea! „Toți jucătorii au vrut să plece!** Celor șase le-am promis că le dau toți banii datorați de Dinamo!”

Remiza cu Poli Iași a învolburat și mai rău apele la Dinamo, iar
Florin Prunea a intrat într-un nou conflict. Managerul sportiv al
„câinilor” i-a acuzat deschis pe frații Becali la finalul partidei
de aseară. „Cum își permit frații Becali să intervină în viața
echipei?”, s-a întrebat Prunea într-o emisiune televizată, iar
răspunsul impresarilor nu a întârziat.

Giovani Becali a decis să ofere noi detalii ale „răscoalei” de la
finalul meciului din Cupa României cu CFR Cluj și spune că Prunea a
stricat atmosfera la clubul din „Ștefan cel Mare”.

Cum am putea noi să intervenim în viața lui Dinamo?
Eventual putem interveni în viața privată a unui jucător, dar nu în
situația lui contractuală.

După meciul cu CFR Cluj, la două noaptea ma sună cineva de pe pe
telefonul lui Zicu și timp de oră toți jucătorii au vorbit cu mine.
20 de jucători! Marius Niculae, Claudiu Niculescu, Pulhac, Moți,
toți! Mi-au zis că nu se mai poate, că N’Doye a plecat.

Mi-au spus „Prunea dă cu pumnul în masă, ne-a amenințat, ne-a spus
că pentru N’Doye există o lege iar pentru ceilalți o altă
lege”.

Bratu mi-a spus că a doua zi toata echipa nu se va prezenta la
antrenamente. Le-am spus să se odihnească, noaptea e un sfetnic
bun, să vedem câți mai rămân. De dimineață au mai rămas doar șase!
Niculae, Niculescu, Pulhac, eroii acelei nopți, nu mai voiau să
plece.

„15
jucători vor confirma povestea!”

Cei șase (n.r. Marius Alexe, Ianis Zicu, Adrian Cristea, Andrei
Mărgăritescu, Gabriel Boștină și Florin Bratu) mi-au spus „Nea
Giovani trebuie să răspunzi de existența noastră”. Eu le-am promis
că mă voi bate pentru drepturile lor până în pânzele albe și că
orice datorie pe care nu le o va plăti Dinamo, o voi plăti
eu.

Mâine fac o conferință de presă cu 15-20 de jucători,
care vor spune ce s-a întâmplat. Veți vedea atunci cine spune
adevărul și cine minte.

„N’Doye i-a umilit pe
români”

Dacă mint, eu ies complet din fotbal. Nu am chef de
ceartă, vreau doar să lămuresc. Suporterii lui Dinamo să înțeleagă
că frații Becali nu au nimic cu clubul Dinamo.

Mai dinamoviști decât noi nu sunt nici cei care fluieră în tribună,
nici Prunea care se dă eroul acestei primăveri. Prunea a venit la
Dinamo dând garanții că are relații și Dinamo nu va mai fi furată.
Dacă Victor Becali era în cantonament nu mai pleca niciun jucător.
Fotbaliștii români au fost umiliți de N’Doye. Prunea este o bubă
nenorocită a echipei Dinamo. „, a spus Ioan Becali la
gsptv.


Frații Becali, acuzați!
„Intervențiile din exterior au dat echipa peste cap! Nimic nu e
întâmplător”

Publicat: 24 04. 2010, 17:13
Actualizat: 24 04. 2010, 20:59