Impresarul și consilierul lui Andone la Dinamo, Giovani Becali, a anunțat schimbări mari în tabăra din Ștefan cel Mare pentru noul sezon. Giovani susține că în săptămâna viitoare vor veni doi-trei jucători la Dinamo, care se va întări cu o intenție clară pentru anul viitor: titlul și participarea în premieră în CHL.
Giovani știe și cu cine se va lupta Dinamo la titlu, cu eterna rivală Steaua, dar mizează pe două victorii ale roș-albilor în disputele directe.
„Aveți răbdare. Se vor întâmpla lucruri frumoase și minunate și la Dinamo. Avem niște planuri frumoase. Va fi o dispută frumoasă Dinamo-Steaua anul ăsta. Va fi o luptă în 2. Până luni sau marți va face și Dinamo transferuri. Mă refer la veniri. După aceea vor urma și plecări. Echipele pe care le am în vizor sunt încă în vacanță. Vor pleca chiar și nume importante. Vor veni săptămâna viitoare 2-3 jucători. Eu sunt un prieten care îi ajută pe Badea și Borcea. Voi face totul pentru ca în acest an Dinamo să audă imnul Champions League, pentru că apoi va fi foarte greu. Dinamo e hotărâtă să ia titlul anul acesta. Va fi o luptă din care mă voi bucura cu victoriile lui Dinamo și pe Ghencea și în Ștefan cel Mare„, a spus Giovani Becali, la gsptv.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER