Giovanni Becali, o nouă bombă la FCSB! A fost căutat de Galatasaray pentru transferul lui Olimpiu Moruțan. Motivul pentru care afacerea e imposibilă: „Așa ar vrea să îl ia” | EXCLUSIV
Giovanni Becali este omul momentului în fotbalul românesc și, după ce a intermediat prin firma lui Dragoș Sârbu transferurile lui Dennis Man și Valentin Mihăilă la Parma, acum a fost căutat de turcii de la Galatasaray Istanbul pentru transferul lui Olimpiu Moruțan.
Ca și în cazul lui Man, Giovanni Becali nu este agentul oficial al fotbalistului, dar brandul său și relațiile excelente cu Fatih Terim i-au determinat pe turci să apeleze la el pentru a încerca parafarea unui acord cu FCSB.
Galatasaray vrea transferul lui Olimpiu Moruțan de la FCSB, dar Giovanni Becali e sceptic că se va realiza mutarea: „M-au căutat. Știu ce pot să ofere și sunt foarte departe”
Cifrele nu mint. 8,5 milioane de euro, la Craiova, pentru Valentin Mihăilă. 13 milioane de euro, la FCSB, pentru Dennis Man. Giovanni Becali este, din nou, cel mai în vogă intermediar de transferuri din fotbalul românesc.
Loviturile date prin cei de la Parma l-au readus pe Becali în lumina strălucitoare a reflectoarelor. Chiar dacă are doar rol de consilier la firma deținută de Dragoș Sârbu, brandul său este o garanție pentru partenerii străini.
Iar acum a venit rândul unor vechi prieteni să apeleze la fratele mai mare din familia Becali. Astfel, șefii lui Galatasaray și antrenorul Fatih Terim au decis că vor să îl aducă pe Olimpiu Moruțan la fosta echipă a lui Gică Hagi. Evident, primul nume care le-a apărut în gând a fost cel al lui Giovanni Becali, deși impresarul oficial al jucătorului este Florin Vulturar. Au pus mâna pe telefon și au cerut date despre mijlocașul lui Gigi Becali.
„De unde știți voi că e dorit de Galatasaray? E adevărat. M-au căutat pe mine, acum câteva luni, să îmi ceară informații despre el. Am păstrat o relație foarte bună cu cei din Turcia. Le-am transmis, însă, că din punctul meu de vedere este intangibil în acest moment pentru ei.
O să fiu sincer cu tine. Puterea financiară din Turcia nu mai este aceeași de acum câțiva ani. Cluburile de acolo au toate datorii foarte mari, doar Erdogan le mai poate salva. Cred că se duc spre două miliarde de euro toate datoriilor echipelor de fotbal. Au probleme mari și nu își mai permit să plătească anumite sume.
Ei au în plan un împrumut, pentru două, trei milioane de euro și apoi, o sumă mai mare. Eu știu foarte bine și ce își dorește Gigi, știu și ce potențial are băiatul. Le-am zis că e imposibil să se rezolve în modul în care vor ei. Dacă pun pe masă o sumă de 15 milioane de euro, altfel discuți. A rămas că vom mai discuta, dar nimeni nu poate risca, mai ales că acolo sunt mari probleme cu plățile. Știu ce pot să ofere cei de la Galatasaray și sunt foarte departe de ce vrea Gigi”, a declarat Giovanni Becali, în exclusivitate, pentru ProSport.