Giovanni Becali, întâlnire cu acționarii dinamoviști: „Asta au promis acum” + Ce salarii au fost mărite: „Am făcut contracte noi”

Giovanni Becali îl critică pe Mirel Rădoi, după ce Dennis Man a fost chemat la naționala mare

Giovanni Becali, fost impresar și conducător al clubului Dinamo, s-a întâlnit cu grupul lui Pablo Cortacero, noul acționar majoritar al roș-albilor, și a primit asigurări că salariile jucătorilor tineri vor crește substanțial.

De asemenea, ex-agentul a precizat că obiectivul este ca formația din „Ștefan cel Mare” să activeze în cupele europene.

„M-am întâlnit cu spaniolii, a fost o idee comună să ridicăm salariile de la 6-8 milioane până la 60 de milioane pe luna pentru acești copii de la prima echipa. Copilul nu mai poate să ceară bani părinților. Am făcut contracte noi, așteptăm că Dinamo să facă pașii următori, să-și rezolve problemele economice, să plătească salariile din urmă și să lupte pentru play-off. Au promis play-off-ul anul ăsta. Cred în acest proiect: anul ăsta și anul viitor, iar în anul al treilea, proiectul trebuie să dea roade, echipa să joace în Europa, a spus Ioan Becali, la Pro X.

Giovanni Becali: „Dinamo trebuie să joace iar în Europa”

„Cum spuneam, Dinamo trebuie să joace iar în Europa. Dacă nu de Champions League, unde visăm, atunci în Europa League…Ocazia a fost pentru Cluj la un penalty distanță, în meciul cu Dinamo Zagreb.

Noii proprietari ai lui Dinamo sunt în relații cu firme de investiții, așa sunt cunoscuți. Au vrut să ia Almeria, dar au pierdut în fața unui turc…Ei vor să salveze Dinamo! Au adus jucători rodati, căliți, jucători care au văzut și meciuri de prima ligă și de liga a doua. Au față de fotbaliști. La noi vezi niște străini…Dar, ăștia sunt plătiți cu 20-25.000 de euro și joacă!”, a mai spus Ioan Becali.

Dinamo are cel mai bine plătit jucător din România: Borja Valle încasează 33.000 de euro pe lună

Șeful ”haitei” la nivel financiar este în acest moment mijlocașul Borja Valle (28 de ani). ProSport a aflat că fostul jucător de la Deportivo a semnat un contract valabil pe doi ani cu salariu lunar de 33.000 de euro. Adică mai mult decât orice alt fotbalist care activează în România în acest moment. Până să vină Borja Valle la Dinamo, cel mai bine plătit jucător din România era mijlocașul CFR-ului, Alexandru Chipciu (31 de ani). Alex are un salariu lunar net de 20.000 de euro, la care se mai adaugă un bonus de 100.000 de euro plătibil în șase luni.

 

 

 

 

Publicat: 26 09. 2020, 10:40