Impresarul Giovanni Becali (67 de ani) a vorbit despre pandemia de coronavirus care a lovit întreaga lume și face o previziune de-a dreptul șocantă.
„Eu cred că mai devreme de 7-8-10 luni nu vom putea să învingem acest virus nenorocit. Unii văd că vorbesc despre fotbal, cred că sunt de pe altă planetă dacă îşi imaginează că se mai poate juca în curând.
Eu văd ce se petrece în Italia, 750 de morţi într-o zi, în Spania, 500 de morţi. Franţa discută să decreteze stare de urgenţă pe 6 luni. Sunt ţări care cred că stau mult mai bine decât România ca sistem medical şi iată că sunt îngenuncheate.
Nici nu pot să-mi imaginez ce ar fi la noi dacă s-ar ajunge la numărul de cazuri din ţările pe care le-am enumerat. Ar fi ceva insuportabil. Inimaginabil! În România vor muri oameni pe targă, înainte să ajungă să stea chiar şi pe holurile spitalelor”, a declarat Giovanni Becali pentru GSP.
„Dacă vom avea oameni infectaţi câţi au azi cele două ţări vom traversa un coşmar cum n-a mai existat. Doar că rostesc cuvintele astea şi mă sperii” – Giovanni Becali
În România s-au anunțat 906 cazuri de persoane infectate cu coronavirus, iar 13 oameni au murit.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER