Giovanni Becali și Gigi Becali nu și-au vorbit cu anii, dar acum se au din nou ca frații: „Hai, mă, la biserică pentru că nu mai e timp!”. Răspunsul uluitor pe care i-l dă impresarul patronului FCSB

Ioan (Giovani) si Gigi Becali.
Vezi galeria foto - 4 poze

Giovanni Becali a explicat în ce relații mai este acum cu vărul său Gigi Becali, patronul lui FCSB, după ce aceștia nu și-au vorbit cu anii din cauza neînțelegerilor din fotbal.

Cei doi nu mai sunt nici la fel de acizi ca pe vremuri, dar nici nu mai ies atât de des în spațiul public. Pe vremuri, aceștia s-au certat din cauza transferurilor.

Acum, Giovanni Becali susține că are o relație foarte bună cu vărul său care, spune el, îl invită mereu la biserică, dar el îi oferă de fiecare dată același răspuns pentru a-l refuza.

Giovanni Becali și Gigi Becali nu și-au vorbit cu anii, dar acum se au din nou ca frații

Totodată, Giovanni Becali a oferit detalii și despre implicarea lui Gigi Becali atunci când impresarul a fost infectat cu COVID-19.

„Foarte bune, nici nu au cum să fie altfel. Una e ambiția fiecăruia și cu totul alta e cearta de sânge. Mă vede prin curte și-mi spune: «Hai, măi Giovanni, la biserică pentru că nu mai e timp». Eu îi spun că am biserica în suflet.

(n.r. Gigi Becali l-a ajutat când a fost bolnav de COVID-19) Normal, cum altfel? Și-a trimis asistentele lui de au băgat o grămadă de Molotovuri de-ale în mine, mamă, mamă! A venit și el personal. Plus că eu mi-am făcut și vaccin, deși Gigi nu m-a lăsat. Dar i-am zis că nu am ce face, eu trebuie să circul, plec în străinătate, vin, plec iar. El merge la birou și acasă”, a spus Giovanni Becali, potrivit Fanatik.

În anul 2008, Gigi Becali a recunoscut că dacă nu s-ar fi certat cu verii săi, Ioan și Victor Becali, ar fi câștigat nu mai puțin de 20 de milioane de euro.

„Recunosc că dacă nu mă certam cu Giovanni și cu Victor aș fi avut la Steaua o echipă de neînvins. Am fi putut vinde mulți jucători, dar și să aducem alți fotbaliști importanți. Financiar, îmi este greu să fac o socoteală acum și să spun cam cât am pierdut. Eu cred că suma se ridică undeva la 20 de milioane de euro”, spunea Gigi Becali.

Publicat: 14 12. 2021, 09:07
Actualizat: 14 12. 2021, 09:08