Giovanni Becali, adevărul despre posibila plecare a lui Florin Tănase de la FCSB: „E propus peste tot, în SUA, Rusia, Turcia, dar alta este problema”
Giovanni Becali, impresarul lui Florin Tănase (25 de ani), a explicat de ce căpitanul lui FCSB nu a reușit încă să prindă un transfer în străinătate.
Florin Tănase a fost convocat în premieră la echipa națională de fotbal a României, însă Giovanni Becali nu jubilează din acest punct de vedere. Agentul este îngrijorat din cauza pandemiei de coronavirus, care nu îi permite să aducă scouteri în România pentru ca aceștia să îl urmărească pe mijlocașul roș-albaștrilor.
ProSport a anunțat în exclusivitate, în urmă cu o zi, că Florin Tănase a discutat cu Gigi Becali în privința prelungirii contractului cu FCSB, însă fotbalistul ar fi refuzat propunerea patronului.
Giovanni Becali, adevărul despre transferul lui Florin Tănase
„Nu știu ce a vorbit Tănase cu Gigi, dar toți jucătorii de la FCSB au o relație foarte bună și totdeauna s-au înțeles asupra contractelor. Hai să fim serioși, 20 de mii de euro sunt foarte mulți bani și dacă ar fi o ofertă serioasă, Tănase ar avea un cec în alb din partea patronului.
În rest, ceilalți așteaptă să joace în cupele europene și să curgă ofertele de zeci de milioane.
Așa convocați și nebăgați sau băgați la sfârșit, am mai văzut. Nu. Tănase a devenit un pion important la FCSB. Are și o vârstă potrivită pentru a pleca în străinătate. Problema este acest virus care ne împiedică să aducem scouteri. Cu toate relațiile noastre, cu toate cunoștințele, e greu dacă un scouter nu vine să urmărească.
Tănase e propus peste tot, în SUA, în Rusia, în Turcia, dar e această pandemie care nu lasă scouterii să vină. Ca să plece, trebuie să fie urmărit”, a spus Giovanni Becali, la Pro X.
Florin Tănase și Dennis Man, golgheterii Ligii 1
Florin Tănase l-a egalat pe Dennis Man (22 de ani) la numărul de goluri marcate pentru FCSB în acest sezon. De asemenea, aceștia împart prima poziție în topul celor mai buni marcatori din Liga 1, la ora actuală.
Topul marcatorilor Ligii 1 după zece etape:
- Dennis Man, Florin Tănase (FCSB) – 7 goluri
- Elvir Koljic (Universitatea Craiova) – 6 goluri
- Alex Cicâldău (Universitatea Craiova), Andrei Cristea (Poli Iași), Kevin Luckassen (Viitorul), Dumitru Cardoso (Gaz Metan), Hamidou Keyta (FC Botoșani) – 4 goluri
- Dumitru Cardoso și Ronaldo Deaconu (Gaz Metan), Gabi Iancu (Viitorul), Olimpiu Moruțan și Iulian Cristea (FCSB), Cephas Malele (FC Argeș) – 3 goluri