Weekend-ul trecut, Ioan Goanță a împlinit 50 de ani. Fostul mijlocaș de creație al echipei Rapid din anii 80 a fost și va rămâne pentru mulți dintre fanii formației giuleștene un idol. Lui îi va fi dedicat un capitol special în cartea care va fi lansată peste două luni cu ocazia a 90 de ani de existență a Rapidului. Câțiva fani l-au sărbătorit așa cum se cuvine, într-o cafenea din București. Fericit și surprins totodată de faptul că suporterii nu l-au uitat, Goanță a fost jovial și deschis întrebărilor celor din jur.
Domnule Goanță, care e cea mai frumoasă amintire pe care o aveți de când ați jucat la Rapid? Cu siguranță cea dintr-un meci cu Dinamo. Erau jocuri speciale. Țin minte că am driblat de unul singur toată apărarea lor și am dat apoi și gol. (n.r. în ajunul meciului Goanță, Liță Dumitru, Țîră și Leo Toader au fost chemați la secție sub acuzația de viol de către o femeie pe care nu o cunoșteau. Era de fapt un avertisment pentru meciul de a doua zi)
Ce promisiuni aveați când jucați contra unor echipe precum Dinamo și Steaua? De bani nu se punea problema. Jucam și noi pe o butelie. Dar chiar și așa trebuie să recunosc că noi, fotbaliștii, aveam pe timpurile alea mai mulți bani decât oamenii de rând.
Ați evoluat opt sezoane pentru Rapid, nu ați fost tentat să plecați la o echipă care să fie susținută de regimul de atunci? Uite că acum, dacă stau bine să mă gânesc, regret că nu am mers la Dinamo Victoria, atunci când m-a chemat Mitică Dragomir. Mi se ofereau bani, dar și gradul de locotenent. N-am vrut să plec la vremea respectivă pentru că iubeam prea mult atmosfera și publicul din Giulești.
Nu ați mai fost văzut la meciurile Rapidului, de ce? Cred că sunt zece ani de când nu am mai călcat în Giulești. Sunt supărat pe cei din conducere. Am orgoliul meu. O singură dată am apelat la cei din club și mi-au întors spatele. Cei care ne-am rupt picioarele pentru această echipă, cred că meritam mai mult.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER