Giuleștiul plânge după Zicu!

Ianis Zicu are o nouă ofertă de transfer din Liga I,
după Unirea Urziceni, Rapid manifestându-și interesul pentru
machidon.
Contestat de fani la Dinamo, Ianis Zicu
este dorit de George Copos înapoi în Giulești. „Nu pot să-l uit pe
Zicu. Fantastic jucător am avut în curte!”, și-a început patronul
„feroviarilor” pledoaria, într-un interviu acordat cotidianului
Cancan. Interesul pentru fotbalistul machidon este explicabil,
motivul fiind dezvăluit tot de șeful echipei antrenate de Viorel
Hizo: „Ianis a dat cel mai bun randament din carieră la Rapid. De
la noi, sub comanda lui Răzvan, a ajuns la echipa națională și a
devenit cel mai bun jucător din Liga I”. Lucescu jr, antrenorul
alături de care Zicu își regăsise forma, a declarat: „Depinde doar
de el. Are calități excelente. Cât am lucrat împreună a avut o
perioadă foarte bună, dar tocmai pentru că era concentrat la ceea
ce făcea”. Are însă intenția lui Copos șanse reale de concretizare?
„Sper că îl vom putea aduce, dar va fi foarte greu”, admite
patronul din Giulești.

A fost la
un pas de Unirea

Interesul Rapidului pentru Zicu nu este singular pe plan intern.
Dinamovistul a fost dorit în vară și de Unirea Urziceni, care a
fost extrem de aproape de a-și asigura serviciile fotbalistului.
„Ianis ar fi jucat cu noi în Ligă, dar nu a vrut o persoană”,
explica atunci Mihai Stoica, managerul general al ialomițenilor.
Aluzia era la Giovani Becali, care de altfel este cheia și în cazul
posibilei treceri a fostului interist la formația de sub podul
Grant. „Câinii” însă nu prea au de gând să îl lase pe machidon la
rivala din Giulești, Borcea repetând mereu că nu-și dă „copilul de
suflet”.

Publicat: 25 09. 2009, 12:54
Actualizat: 25 09. 2009, 12:55